x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ruşii au ieşit cu miile pe străzile Moscovei pentru a demonstra pentru şi împotriva politicilor lui Putin în Ucraina

Ruşii au ieşit cu miile pe străzile Moscovei pentru a demonstra pentru şi împotriva politicilor lui Putin în Ucraina

de Agerpres    |    15 Mar 2014   •   19:33
Ruşii au ieşit cu miile pe străzile Moscovei pentru a demonstra pentru şi împotriva politicilor lui Putin în Ucraina

Ruşii au ieşit cu miile pe străzile Moscovei sâmbătă, pentru a demonstra pentru şi împotriva politicilor preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina, relatează Reuters.

Majoritatea ruşilor susţin puternic acţiunile lui Putin şi privesc Crimeea ca parte legitimă a Rusiei. Dar o minoritate este îngrozită, temându-se că Putin riscă un război cu o altă ţară slavă văzută înainte ca o naţiune soră.

La un miting organizat de o mişcare ortodoxă rusă "în sprijinul Crimeii şi împotriva fascismului", circa 15.000 de persoane unii s-au adunat în Piaţa Revoluţiei în apropiere de Kremlin, potrivit poliţiei.

Dar sâmbătă a fost văzut, de asemenea, primul mare protest autorizat împotriva politicii lui Putin, pe bulevardul Saharov, locul primei mari demonstraţii împotriva preşedintelui, în decembrie 2011, când zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva fraudei electorale.

Poliţia a informat că la acest miting au participat în jur de 3.000 de persoane, dar martorii oculari ridică numărul acestora la 30.000, ceea ce ar face să fie cel mai mare protest din Rusia în ultimii doi ani, remarcă Reuters.

Acţiunea a fost ocazie pentru exprimarea mai multor nemulţumiri, mai puternice în rândul clasei de mijloc, nemulţumită de creşterea corupţiei, represiunea politică şi cenzura sub Putin.

×
Subiecte în articol: proteste moscova crimeea