x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sarkozy i-o ia înainte lui Hollande

Sarkozy i-o ia înainte lui Hollande

de Sînziana Stancu    |    13 Mar 2012   •   21:00
Sarkozy i-o ia înainte lui Hollande

Pentru prima oara de la lan­sarea campaniei pre­zi­dentiale din Franta, pre­se­dintele in exercitiu, Nicolas Sarkozy, trece inaintea contracandidatului sau socialist François Hollande in sondajele de opinie privind in­ten­tiile de vot, anunta presa franceza. In acelasi timp, si candidata extremei-drepte, Marine Le Pen, isi vede visul cu ochii, ea anuntand tot ieri ca a reusit sa obtina numarul de sem­na­turi necesare (500 – n.r.) pentru inscrierea in cursa pre­zi­den­tiala, care va avea primul tur de scrutin la data de 22 aprilie, iar cel de-al doilea, la data de 6 mai.

Potrivit IFOP-Fiducial pentru Europe-1, Paris Match si Public Senat, Sarkozy a obtinut 28,5% din intentiile de vot, cu 1,5 puncte mai mult decat in sondajul precedent, din 26 februa­rie, iar rivalul sau, care pana acum fusese dat ca fiind favoritul cursei prezidentiale, 27%, in scadere cu 1,5 puncte.

Sarkozy s-a aratat discret sau, mai degraba, prudent in fata rezultatelor primului sondaj de opinie care il atesta ca favorit. 'Sincer, jocul nu s-a incheiat, nimic nu e sigur. Am facut pana acum campanie, voi face si de acum inainte. Ce-ar spune fran­ce­zii despre mine daca as incepe sa comentez despre sondaje, daca tot nu am facut-o pana acum? N-are nici un sens (...) Fiecare isi va prezenta ideile sale, fie­care va spune ce ar urma sa faca in urmatorii cinci ani, dar francezii vor fi cei care vor alege', a declarat Sarkozy pe un ton hotarat, usor pate­tic.

'Nu s-a stabilit nimic, nu s-a obtinut nimic, dar nimic nu e pierdut', a afirmat si Hollande la randul sau.

×
Subiecte în articol: externe