Un băieţel de 3 ani, adoptat din Rusia, pe nume Maksim Kuzmin, a murit în Texas după ce a fost bătut cu brutalitate de către mama sa adoptivă, americană. Femeia nu doar a omorât în bătaie, dar a şi chinuit copilul, dându-i medicamente psihotrope pentru o perioadă îndelungată, spun diplomații ruși. Imediat, diplomaţia rusă a convocat un comitetul de investigație rusesc pentru a demara imediat o investigaţie privind circumstanţele în care a murit copilul, în paralel cu cea a americanilor.
Băiatul a murit inainte să ajungă medicii, chemaţi chiar de către mama sa adoptivă. Autopsia a arătat că băieţelul a suferit multiple leziuni la cap, la nivelul membrelor, abdomenului și organelor interne, înainte de moarte. Ancheta a arătat că Maksim a fost bătut de mama sa adoptivă, care îi administra copilului Risperdal, un medicament puternic anti-psihotic, utilizat în principal pentru tratamentul pe termen scurt al schizofreniei și a tulburărilor bilaterale și aprobat pentru prescriptie medicala în SUA, însă numai copiilor cu vârsta peste 10 ani şi doar în condiţii speciale.
Iniţial, Departamentul de Stat american nu a comentat moartea băiatului, care, potrivit relatărilor, s-a întâmplat pe 21 ianuarie şi nici nu a înştiinţat autorităţile ruseşti. Cu toate acestea, incidentul a devenit cunoscut ulterior şi ambasadei Rusiei din SUA. La aflarea veştii, ruşii au reacţionat extrem de dur, Pavel Astakhov, ombudsmanul rus pe probleme de adopţii, a cerut oficial ministerului rus de Externe să desfășoare o anchetă paralelă, imparțială, și să țină Rusia informată cu privire la toate detaliile referitoare la moartea lui Maksim.
A urmat ieşirea dură a lui Konstantin Dolgov, reprezentantul MAE rus pentru drepturile omului, care a acuzat Departamentul de Stat american că nu a oferit şi nici nu intenţionează să ofere ajutor diplomaților ruși care investighează moartea lui Kuzmin. Dolgov a catalogat incidentul drept "încă un abuz inuman asupra unui copil rus adoptat de o familie de americană", și a cerut "pedepse severe pentru cei găsiți vinovați de moartea copilului."
Reacţia americanilor a fost scurtă spre inexistentă, oficialii comentând că SUA sunt la fel de sigure pentru copiii adoptaţi ca orice altă țară.
Pe fondul tensiunilor sporite între Rusia şi SUA, privind adopţiile de copii din Rusia și încălcări ale drepturilor omului, moartea băiatului vine la mai puțin de o lună de la intrarea în vigoare a legii "Dima Yakovlev" care priveşte interzicerea dreptului tuturor cetățenilor americani la adoptarea copiilor din centrele de plasament ruseşti.