Musteață spune că intervenția rusă va avea loc fie în lunile ianuarie - februarie, fie în martie - aprilie. Invazia ar avea scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, transmite Antena 3 CNN.
Caracterizând perspectiva invaziei drept "un risc real şi foarte ridicat", oficialul de la Chișinău a reamintit că depozitul de armament de la Cobasna, din regiunea transnistreană, este cel mai mare din Europa, fiind păzit de ruși.
„Întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informaţia pe care o deţinem noi, Federaţia Rusă intenţionează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, şi atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenţia să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intenţiile lor în raport cu Chişinăul, putem discuta, dar asta este un risc real şi foarte înalt”, a afirmat Musteață pentru TVR Moldova.
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova a venit cu o precizare, luni, 19 decembrie, după ce directorul SIS, Alexandru Musteață, a declarat pentru un post TV de la Chișinău că „întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul R. Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru”, menționând că ar putea să aibă loc la începutul anului 2023, potrivit Ziarul de Gardă.
„În contextul declarațiilor lui Alexandru Musteața, director SIS, pentru TVR Moldova referitor la principalele riscuri la adresa securității naționale, în cadrul cărora s-a făcut referire și la analiza mai multor scenarii prin care Federația Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către R. Moldova, precizăm că directorul SIS a menționat că obiectivul Federației Ruse de a crea un cordor terestru până în regiunea transnistreană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluțiile războiului din Ucraina”, se arată în comunicatul SIS.
Rusia plănuiește să invadeze Republica Moldova la începutul anului 2023