Reprezentanţii Guvernului Serbiei şi cei ai Comisiei Europene semnează, astăzi, la Valjevo, un acord privind un ajutor financiar nerambursabil de la Uniunea Europeană destinat Serbiei, în valoare de 168 de milioane de euro, informează cotidianul BLIC, citat de Rador.
Banii vor fi destinaţi realizării proiectelor care se finanţează prin Instrumentul pentru Asistenţă de Preaderare, respectiv fondul IPA pentru anul 2008. Acordul financiar pentru folosirea mijloacelor din programul IPA 2008 va fi semnat de vicepremierul sârb şi ministru pentru integrare europeană, Bozidar Djelic, şi de şeful Delegaţiei Comisiei Europene, Joseph Lloveras. Sumele din fondul IPA 2008 vor fi folosite pentru susţinerea reformelor, inclusiv pentru armonizarea standardelor din Serbia cu cele europene. Un sfert din această sumă va fi destinată proiectelor care includ introducerea standardelor europene şi pregătirea statului pentru a prelua obligaţiile ce-i revin ca viitor membru în UE.O altă parte din credit este destinată susţinerii refugiaţilor şi a persoanelor care sunt exilate şi care trăiesc acum în Serbia.
Totodată, prin acest acord se prevede o susţinere financiară pentru întărirea capacităţii Băncii Naţionale a Serbiei (NBS). Scopul este pregătirea şi întărirea capacităţii NBS în cadrul planului macroeconomic şi strategic, de implementare a strategiei şi politicii cum ar fi liberalizarea deplasării capitalului.
Proiectul va sprijini pregătirea completă a sectorului bancar şi financiar pentru integrarea în sistemul financiar al UE, se menţionează într-un comunicat dat de delegaţia Comisiei Europene din Serbia.
O parte din mijloacele IPA 2008 va fi alocată pentru pregătirea funcţionarilor din guvern şi din autorităţile locale, burse studenţeşti, lupta împotriva corupţiei, includerea grupurilor de copii marginalizaţi şi de copii cu nevoie speciale în sistemul preşcolar şi sistemul educativ.
Agerpres