x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serghei Lavrov: NATO şi UE s-au resemnat cu faptul că stăpânul casei este la Washington

Serghei Lavrov: NATO şi UE s-au resemnat cu faptul că stăpânul casei este la Washington

02 Mai 2022   •   13:34
Serghei Lavrov: NATO şi UE s-au resemnat cu faptul că stăpânul casei este la Washington
Sursa foto: Hepta

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, acuză UE și NATO că sunt dominate de Statele Unite, scrie dpa.

"NATO şi Uniunea Europeană s-au resemnat cu faptul că stăpânul casei este la Washington. Iar cei de la Washington au decis că lumea trebuie să fie acum monopolară, numai despre asta vorbesc tot timpul", a spus acesta într-un interviu pentru televiziunea  italiană Mediaset. 

Totodată, el a acuzat SUA și Canada că antrenează "subdiviziuni neonaziste" care s-au infiltrat în forțele ucrainene, referindu-se mai ales la Batalionul Azov, membri ai acestuia fiind baricadați în oțelăria Azovstal din Mariupol. 

"Sunt publicaţii care confirmă că americanii, dar în special canadienii, au jucat un rol central în pregătirea de subdiviziuni ultraradicale şi deschis neonaziste pentru Ucraina", spune Lavrov.  

Oficialul rus spune că Federația Rusă vrea doar "să garanteze securitatea populaţiei din est".

"Nu vrem ca  Volodimir Zelenski să se predea, ci să dispună încetarea ostilităţilor. Scopul nostru nu este o schimbare de regim în Ucraina, asta este specialitatea SUA", a spus ministrul rus de Externe.

Despre acuzațiile autorităților de la Kiev privind masacrul de la Bucea, Lavrov consideră că acestea sunt neadevărate. 
"Nu vreau să intru în detalii în privinţa acestui aspect, deoarece este evident că este un fals, pe care orice observator îl poate observa rapid".

×
Subiecte în articol: serghei lavrov nato ue sua Rusia ucraina