x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serghei Lavrov va merge luni în Turcia pentru discuții privind încheierea războiului din Ucraina

Serghei Lavrov va merge luni în Turcia pentru discuții privind încheierea războiului din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    23 Feb 2025   •   16:00
Serghei Lavrov va merge luni în Turcia pentru discuții privind încheierea războiului din Ucraina
Sursa foto: Hepta

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va merge luni în vizită în Turcia pentru a discuta despre recentele negocieri dintre oficialii ruși și americani cu privire la încheierea războiului din Ucraina și despre modul în care Ankara ar putea contribui la acest proces, a declarat duminică o sursă din Ministerul turc de Externe, relatează Reuters și AFP.

Turcia, țară membră NATO, care a găzduit negocierile inițiale dintre Rusia și Ucraina la câteva luni după începerea războiului în 2022, 'este pregătită să-și asume acest rol în perioada următoare', a spus sursa citată sub rezerva anonimatului.

Vizita lui Lavrov în Turcia coincide cu împlinirea a trei ani de la lansarea invaziei Rusiei în Ucraina.

Sursa a precizat că Lavrov și omologul său turc, Hakan Fidan, vor discuta și despre încetarea focului în Fâșia Gaza și despre situația din Siria, unde Turcia va sublinia necesitatea unității teritoriale siriene și expulzarea teroriștilor.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care l-a primit marți în vizită pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a reiterat că țara sa va fi 'gazda ideală' pentru discuțiile privind Ucraina cu implicarea Moscovei, a Kievului și Washingtonului.

Lavrov, care a vizitat ultima oară Turcia în octombrie anul trecut, este așteptat să meargă apoi în Iran, un aliat al Rusiei.

Turcia, care a reușit să mențină legăturile atât cu Moscova cât și cu Kievul, furnizează drone de luptă ucrainenilor, dar nu a dorit să participe la sancțiunilor occidentale impuse Rusiei.

Ankara apără în același timp integritatea teritorială a Ucrainei și cere restituirea Crimeii, ocupată de Rusia din 2014, în numele protejării minorității tătare din această peninsulă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: serghei lavrov turcia discuţii ucraina