Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite joi în nord-estul Siriei într-un triplu atac sinucigaş cu maşină capcană, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP.
Trei terorişti kamikaze şi-au detonat maşina capcană în diferite locuri din oraşul Tall Tamer, situat în provincia Hassake, a informat OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse de informaţie în rândurile serviciilor medicale şi militanţilor din Siria.
Această localitate aflată sub controlul forţelor kurde siriene a fost ţinta mai multor atacuri din partea grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
Una dintre explozii a avut loc în faţa unei clădiri a forţelor de securitate, potrivit OSDO, care nu a putut preciza dacă s-au înregistrat răniţi printre civili.
Televiziunea de stat a relatat şi ea despre aceste atacuri, afirmând că cel puţin nouă persoane au fost ucise şi câteva zeci rănite.
Regiunea râului Khabour, pe malurile căruia se află Tall Tamer, a fost cucerită în februarie de SI, care a răpit acolo cel puţin 220 de creştini asirieni.
Între timp, luptătorii kurzi sirieni au preluat controlul asupra zonei respective şi zeci de ostatici au fost eliberaţi de jihadişti, printre care 25 miercuri, după cum a anunţat Reţeaua asiriană pentru drepturile omului. AGERPRES