x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Situație critiică Rusia-NATO. Kremlinul suspendă relațile diplomatice. Motivele tensiunilor între cele două părți

Situație critiică Rusia-NATO. Kremlinul suspendă relațile diplomatice. Motivele tensiunilor între cele două părți

18 Oct 2021   •   16:47
Situație critiică Rusia-NATO. Kremlinul suspendă relațile diplomatice. Motivele tensiunilor între cele două părți

Rusia a anunţat, luni, suspendarea activităţilor Misiunii diplomatice ruse la NATO şi ale Misiunii diplomatice a Alianţei Nord-Atlantice din Moscova, după expulzarea a opt funcţionari diplomatici ruşi acuzaţi de spionaj, informează cotidianul Le Figaro.

Măsurile vor intra în vigoare pe 1 noiembrie şi sunt o reacţie la decizia NATO din 6 octombrie de a expulza opt funcţionari ai Misiunii diplomatice a Rusiei acuzaţi că desfăşurau activităţi de spionaj, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

"Ca reacţie la anumite măsuri luate de Alianţa Nord-Atlantică, nu mai sunt îndeplinite condiţiile de bază pentru colaborare", a declarat Serghei Lavrov.

Practic, Rusia va suspenda pe termen nedeterminat activităţile Misiunii diplomatice de la sediul NATO din Bruxelles, precum şi cele ale Misiunii NATO din Moscova, care funcţionează în incinta Ambasadei Belgiei. "Am decis şi încheierea activităţilor Biroului de informare al NATO", a precizat Serghei Lavrov. NATO consideră că Biroul de informare din Moscova are rolul "îmbunătăţirii încrederii şi înţelegerii la nivel bilateral".

 Mediafax

×
Subiecte în articol: nato Rusia