x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sport extrem în China. Sărituri cu coarda elastică de pe cel mai înalt pod din lume

Sport extrem în China. Sărituri cu coarda elastică de pe cel mai înalt pod din lume

de Redacția Jurnalul    |    09 Oct 2025   •   12:00
Sport extrem în China. Sărituri cu coarda elastică de pe cel mai înalt pod din lume

Mai multe persoane au rrealizat sărituri de pe cel mai înalt pod din lume, inaugurat de curând în provincia muntoasă Guizhou, China. Aventurierii au sărit în gol folosind benzi elastice.

Autoritățile chineze au deschis, la sfârșitul lunii septembrie, cel mai înalt pod din lume, situat la 625 de metri deasupra unui defileu.

La o săptămână de la inaugurare, chinezii au fost văzuți făcând sărituri cu benzi elastice de pe pod, potrivit Le Figaro.

Imaginile distribuite pe rețelele de socializare arată mai multe persoane sărind în gol de la peste 625 de metri deasupra defileului amețitor din sudul Chinei.

Pentru o săritură în gol se percepe o taxă de circa 500 de dolari.

Deschiderea Podului Marele Canion Huajiang reduce timpul de călătorie între cele două părți ale defileului de la două ore la două minute, au transmis oficialii chinezi la inaugurarea din septembrie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: China pod sarituri