3 februarie 2009
MINOR ROMÂN, CONDAMNAT ÎN GRECIA
Cinci minori, inclusiv un român, au fost condamnaţi luni în Grecia, pentru uciderea unui copil georgian de 11 ani, în februarie 2006, la Veria (nord), a transmis AFP.
Tribunalul pentru minori din Salonic i-a condamnat pe cei cinci minori doi greci, doi albanezi şi un român, cu vârste de 11-12 ani în momentul crimei, pentru “lovituri cauzatoare de moarte, fără premeditare”. Minorii greci vor rămâne într-un centru specializat din Volos (centru) până la majorat, când vor fi eliberaţi. Ceilalţi trei minori vor fi plasaţi sub tutela inspectorilor pentru minori şi vor efectua muncă în folosul comunităţii patru ore pe săptămână, până la majorat. În pofida căutărilor efectuate de autorităţi, cadavrul victimei nu a fost descoperit. Dispariţia lui Alexander Meşisvili a şocat opinia publică din Grecia. Cei doi fraţi greci au negat implicarea, la fel ca şi colegul român. Doar cei doi albanezi au recunoscut responsabilitatea în cazul decesului lui Alex, care ar fi avut loc pe fondul unei bătăi. Cei cinci copii provin din familii sărace şi marginalizate. (M.F.M.)
FIRTAŞ PROPUNE UN CONSORŢIU PENTRU GAZ
Ucraina ar trebui să înfiinţeze un consorţiu alături de Gazprom şi companii europene precum E.ON şi GDF Suez, pentru a garanta aprovizionarea cu gaz a Europei, după disputa de luna trecută, a declarat miliardarul ucrainean Dmitri Firtaş, acţionar la intermediarul RosUkrEnergo.
Firtaş controlează 45% din acţiunile companiei RosUkrEnergo, unicul importator de gaz în Ucraina din 2006, în timp ce omul de afaceri ucrainean Ivan Fursin are 5%, iar Gazprom 50%, a mai relatat Mediafax. Acordul încheiat între Moscova şi Kiev la 19 ianuarie, pentru a pune capăt crizei gazului, prevedea eliminarea intermediarilor, deci a RosUkrEnergo. Potrivit lui Firtaş, citat de Moscow Times on line, investitorii ruşi, ucraineni şi europeni ar putea deţine fiecare câte o treime din consorţiul propus. Nici purtătorii de cuvânt ai companiilor Gazprom şi Naftogaz, nici cei ai companiilor europene E.ON din Germania, Gaz de France şi Wingas menţionate nu au comentat această propunere. Firtaş (43 de ani) are o avere estimată la 3,8 miliarde de dolari, potrivit revistei poloneze Wprost, şi are afaceri în special în energie, industria chimică şi construcţia de conducte. RosUkrEnergo a fost înfiinţată în 2004 de “politicieni de top ruşi şi ucraineni”, inclusiv de Gazprom (Rusia), pentru a importa gaz din Asia Centrală în Ucraina. Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a spus că, în urma acordului cu Rusia, Ucraina a cumpărat 11 miliarde de metri cubi de gaz aparţinând RosUkrEnergo, care s-ar afla în prezent în depozitele ucrainene. Firtaş a negat, spunând că RosUkrEnergo nu a făcut nici o vânzare către Guvern şi că gazul respectiv este destinat Poloniei, României şi Ungariei. Creată în 2004, RosUkrEnergo este înconjurată de controversă. De ce societatea cumpără gazul de la trei republici fost sovietice şi nu de la Rusia şi mai ales de ce acceptă să revândă în pierdere Kievului? (M.F.M.)
KADHAFI “REGELE REGILOR TRADIŢIONALI DIN AFRICA”
Liderul libian Muammar Kadhafi, ales luni, la Addis Abeba, la conducerea Uniunii Africane (UA), vrea să fie numit de acum înainte “regele regilor tradiţionali din Africa”, afirmă surse din cadrul organizaţiei citate de AFP.
Kadhafi a cerut oficial să fie numit “regele regilor tradiţionali din Africa”, după ce a fost uns “cavaler” de un grup de lideri tradiţionali în urmă cu câteva săptămâni în Libia. El este însoţit la Addis Abeba de şapte “regi” africani, îmbrăcaţi în costume tradiţionale. Cei şapte “regi” au putut cu greu rămâne în preajma liderului libian, din cauza măsurilor stricte de securitate de la summit-ul UA. (M.F.M.)
LAPTOPUL DE ZECE DOLARI
Autorităţile din India vor prezenta marţi prototipul unui laptop al cărui preţ va fi de 500 de rupii (zece dolari), ca parte a unui proiect de a facilita accesul la informaţie în zonele rurale ale ţării, potrivit cotidianului britanic The Times.
Un alt proiect care viza fabricarea unui laptop ieftin, respectiv programul cercetătorului american Nicholas Negraponte “Un laptop pentru fiecare copil”, a întâmpinat dificultăţi în atingerea preţului fixat de 100 de dolari, după ce companii mari ca Intel au refuzat să coopereze, şi ar putea ajunge la un preţ de circa 200 de dolari. Produsele foarte ieftine ale companiilor indiene, ca maşina Nano de 2.000 de dolari produsă de Tata Motors, ar putea fi căutate şi pe alte pieţe, ca urmare a crizei mondiale. (M.F.M.)
INSECTELE, FOLOSITE ÎN TERORISMUL ECOLOGIC
Insectele, care pot răspândi boli şi distruge recolte cu o viteză devastatoare, pot fi folosite ca arme în terorismul ecologic, a avertizat Jeffrey A. Lockwood, profesor la Universitatea din Wyoming, în cotidianul The Times, ediţia online.
Insectele sunt unele dintre cele mai ieftine şi distructive arme disponibile teroriştilor. Ele se strecoară uşor peste graniţe, se reproduc repede şi pot răspândi boli şi distruge recolte cu o foarte mare viteză. După primul război mondial, tifosul provocat de păduchi a îmbolnăvit 30 de milioane de oameni şi a ucis cinci milioane. În al doilea război mondial, francezii şi germanii au răspândit gândaci de Colorado, pentru a distruge recoltele inamicului, iar militarii japonezi au ucis peste 400.000 de chinezi, răspândind purici infectaţi cu ciumă şi muşte purtând virusul holerei. În timpul războiului rece, armata americană a creat un plan de producere a 100 de milioane de ţânţari infectaţi cu virusul “febrei galbene” pe lună, vizând obiective vulnerabile din Uniunea Sovietică. Un terorist cu provizii în valoare de doar 100 de dolari, câteva instrucţiuni simple şi un bilet de avion ar putea introduce în Statele Unite sau altă ţară vizată, fără să fie prins, virusul febrei “Rift Valley” (Valea Riftului african), boală descoperită în 1931, care poate afecta sistemul nervos la om, fiind potenţial letală. (M.F.M.)
UN PANTOF ÎN DIRECŢIA PREMIERULUI CHINEZ
Un manifestant a aruncat cu un pantof, luni, în direcţia premierului chinez Wen Jiabao, care pronunţa un discurs la Universitatea Cambridge, în ultima zi a vizitei sale în Marea Britanie, a relatat AFP.
Manifestantul s-a ridicat şi a aruncat cu pantoful sport în direcţia liderului chinez, strigând “este un scandal”, înainte de a fi prins şi scos din sală. Pantoful nu l-a atins pe premierul chinez. (MFM)
IUŞCENKO, RECUPERAT APROAPE COMPLET ÎN URMA OTRĂVIRII
Doctorii au eliminat aproape în totalitate dioxina din organismul preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko, a anunţat luni medicul său, în cadrul unei conferinţe de presă, a informat online RIA Novosti.
Potrivit agenţiei ucrainene UNIAN, care îl citează pe doctorul Rostislav Valihnovski, “dioxina a fost eliminateă în proporţie de 95 la sută din organismul preşedintelui şi, mulţumită lui Dumnezeu, starea sa este normală şi stabilă”. Iuşcenko s-a îmbolnăvit la puţin timp după un dineu, la 5 septembrie 2004, cu directorul de atunci al serviciilor securitate, Igor Smeşko, şi cu adjunctul acestuia, Volodimir Saţiuk. În ziua următoare, medicii ucraineni l-au diagnosticat cu intoxicaţie alimentară, iar după patru zile, Iuşcenko a fost transportat la clinica Rudolfinerhaus din Viena. Medicii din Statele Unite, Austria şi Marea Britanie au avut păreri împărţite în privinţa cauzelor bolii sale, dar la sfârşitul lui 2004, clinica Rudolfinerhaus a confirmat că preşedintele fusese otrăvit cu dioxină. (MFM)
ASISTENTELE MEDICALE NU SUNT TENTATE SĂ PLECE DIN ROMÂNIA
Asistentele medicale din România nu par tentate să plece din ţara lor, în pofida faptului că pot lucra pe salarii mult mai mari în orice ţară din UE, a relatat site-ul swissinfo.ch.
România ar putea fi un loc ideal pentru recrutarea de specialişti în domeniul medical, plătiţi puţin, pentru Elveţia. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă va fi votată la 8 februarie extinderea Acordurilor de liberă circulaţie cu Uniunea Europeană la România şi Bulgaria. “În privinţa asistentelor, avem un deficit de forţă de muncă, în principal din cauza salariilor foarte mici”, a menţionat Radu Tăbăcaru (44 de ani), anestezist şi directorul medical al spitalului Marie Curie din Bucureşti. (MFM)
ROMÂNI ARESTAŢI ÎN GRECIA
Autorităţile din Grecia au anihilat o amplă reţea de prostituţie care acţiona în mai multe regiuni, arestând zeci de persoane, inclusiv cetăţeni români, a relatat agenţia ANA online.
Reţeaua acţiona în principal în regiunile Attica, Kardiţa şi Florina prin intermediul unei agenţii cu sediul în Atena.
Şase presupuşi membri ai organizaţiei au fost arestaţi, trei greci şi trei străini, alături de alţi nouă străini care se aflau ilegal în Grecia.
În regiunile Kardiţa şi Florina, poliţia a arestat alţi trei greci şi şase femei care practicau prostituţia.
Alte 16 femei, din România, R. Moldova, Rusia, Nigeria, Lituania şi Grecia, au fost arestate.
Femeile care practicau prostituţia proveneau în principal din Polonia, Ucraina, Rusia, Georgia şi Uzbekistan, fiind atrase în Grecia cu promisiunea unor locuri de muncă.
Citește pe Antena3.ro