Actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels descrie în cartea sa, “Full Disclosure”, relaţia pe care a avut-o cu preşedintele SUA, Donald Trump. De asemenea, aceasta trece de la a se întreba cât de potrivit este Donald Trump în funcţia de preşedinte, la afirmaţia că acesta s-a oferit să trişeze pentru ea în cadrul emisiunii sale, “The Appentice”, notează The Guardian, care a obţinut o copie a volumului.
Actriţa, pe numele real Stephanie Clifford, povesteşte cum a devenit din ce în ce mai neîncrezătoare în Donald Trump pe măsură ce câştia alegerile primare din Partidul Republican pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale. Foşti colegi ai actriţei, de care nu mai auzise de ani de zile, dar care au auzit de aventura dintre ea şi Donald Trump, au sunat-o pentru a-şi declara surprindere. “Nu se va întâmpla asta niciodată (n.r. să câştige alegerile). Nici măcar nu îşi doreşte să fie preşedinte.”, erau afirmaţiile lui Daniels la acel moment.
Cu toate acestea, pe măsură ce se apropia de nominalizarea pentru şefia Casei Albe, Daniels a început să simtă că ar putea să fie în pericol. Povestea pe care o avea de spus era tot mai sensibilă. Deja fusese ameninţată, în trecut, şi avertizată să nu spună nimic despre aventura dintre ea şi Trump, potrivit afirmaţiilor din carte.
Acele momente de frică şi îndoială, împreună cu decizia de a semna o clauză de confidenţialitate de 130.000 de dolari, sunt incluse în volum alături de descrieri detaliate ale presupusei aventuri, care ar fi avut la celebrul turneu de golf din Lake Tahoe, California. De asemenea, aceasta descrie cu lux de amănunte fizicul preşedintelui, fără să uite să menţioneze informaţii despre organele genitale şi declarându-se, la final, dezgustată că a permis această relaţie.
Donald Trump a negat orice relaţie cu Stormy Daniels, deşi a recunoscut că a rambursat personal avocatului său, Michael Cohen, banii pe care Daniels i-a primit pe baza înţelegerii de confidenţialitate.