x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Străinii din Stat Islamic vin acasă

Străinii din Stat Islamic vin acasă

28 Apr 2017   •   14:10

Tot mai mulți luptători și simpatizanți străini ai organizației teroriste Stat Islamic (SI) abandonează gruparea jihadistă și încearcă să intre în Turcia, scrie publicația „The Guardian”. Cel puțin doi cetățeni britanici și unul american s-au alăturat acestui exod, care micșorează rândurile SI, precizează ziarul din Marea Britanie. Aceștia s-au predat grănicerilor turci, săptămâna trecută, după ce au petrecut mai mult de doi ani în zone controlate de SI. Și alți cetățeni străini au fugit din SI, fiind capturați la granițele cu Turcia, pe măsură ce jihadiștii pierd controlul în Siria și în Irak. Potrivit autorităților din Turcia și din UE, citate de „The Guardian”, au declarat că „un număr tot mai mare de operativi din SI, care se alăturaseră grupării încă din 2013, și-au contactat ambasadele pentru a se întoarce acasă”.  De asemenea, mulți dintre membrii SI încearcă să se infiltreze în Turcia, de unde vor să plece spre Europa, pentru a pune la cale noi atentate.  

×
Subiecte în articol: străini si stat islamic turcia europa