x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA anunță că Iranul a acceptat unele concesii importante în cadrul acordului nuclear

SUA anunță că Iranul a acceptat unele concesii importante în cadrul acordului nuclear

24 Aug 2022   •   15:35
SUA anunță că Iranul a acceptat unele concesii importante în cadrul acordului nuclear
Sursa foto: pixabay.com

Iranul a acceptat unele concesii importante în cadrul acordului nuclear, anunță un înalt oficial american care a dorit să rămână anonim, scrie AFP.

Teneranul este de acord astfel cuefectuarea de verificări din partea specialiștilor AIEA.

"Pe lângă restricţiile vizând programul nuclear pe care Iranul ar trebui să le implementeze, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică ar putea fi din nou în măsură să asigure supravegherea celui mai drastic regim de inspecţie care a existat vreodată, ce permite detectarea oricărei încercări din partea Iranului de a dezvolta o armă nucleară în secret", a spus acesta.

Totodată, Iranul ar fi renunțat și la cerința de a scoate Gărzile Revoluționare de pe lista organizațiilor tetoriste. Aceasta este armata ideologică a Iranului și se află pe lista neagră a CIA.

"Există încă diferenţe de depăşit, dar dacă am ajunge la o înţelegere pentru a reveni la acordul nuclear, Iranul ar trebui să adopte multe măsuri semnificative ce vizează dezmembrarea programului său nuclear", a explicat oficialul american.

Acordul ar interzice Iranului îmbăgățirea  uraniului peste 3,67% și stocarea a peste 300 kg a acestui metal până în 2031. 

Iranul a cerut ajustări ale propunerii de acord prezentate de UE iar statele părți, cu excepția SUA, au acceptat solicitările Teheranului, potrivit șefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Acordul nuclear a fost încheiat în 2015 între Iran și membrii Consiliului de Securitate al ONU, respectiv, SUA, Rusia, China, Marea Britanie și Franța, plus Germania. Însă SUA s-a retras din acord în timpul administrației Trump, în 2018, ceea ce a dus la creșterea tensiunilor. 

Iranul este supus unor sancțiuni economice drastice din partea statelor occidentale iar Teheranul anunță periodic gradul de îmbogățire a uraniului. 






 

×
Subiecte în articol: iran sua