x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA au devenit primul exportator de petrol

SUA au devenit primul exportator de petrol

de Şerban Mihăilă    |    13 Sep 2019   •   10:49
SUA au devenit primul exportator de petrol

Cererea globală de petrol se confruntă cu problemele economice internaționale, însă este încurajată de prețurile mai scăzute determinate de oferta abundentă, într-un moment în care Statele Unite au detronat temporar Arabia Saudită din poziția de primul exportator de țiței al lumii, a anunțat, ieri, Agenția Internațională de Energie (IEA), citată de Reuters.

 

„În condiţiile în care preţul petrolului este în prezent cu aproximativ 20% mai scăzut decât în urmă cu un an, va exista un sprijin pentru consumatori”, a precizat IEA în raportul său lunar. „Producţia record obţinută de SUA din exploatarea şisturilor bituminoase a permis Washingtonului, în luna iunie, să se apropie şi să depăşească temporar Arabia Saudită în postura de cel mai mare exportator mondial de petrol, după ce exporturile lor de ţiţei au depășit trei milioane de barili pe zi (bpd)”, mai arată agenția internațională. IEA şi-a menţinut estimarea în privința unei creşteri a cererii globale de ţiţei la 1,1 milioane bpd în acest an şi 1,3 milioane bpd anul viitor, dacă nu se vor înregistra sincope în negocierile comerciale dintre Washington și Beijing și dacă tensiunile legate de Iran vor fi diminuate. Producţia statelor din afara OPEC ar urma să crească la 2,3 milioane bpd în 2020, în urcare cu 400.000 faţă de acest an, iar cererea pentru ţiţeiul OPEC ar urma să ajungă la 28,3 milioane bpd în primul semestru din 2020, cu 1,4 milioane bpd mai puţin decât a produs cartelul în august, precizează IEA. Această discrepanță ar putea determina OPEC și pe aliații săi, inclusiv Rusia, să-și revizuiască acordul lor de reducere a producției.

Iranul, membru OPEC, a continuat să aibă de suferit de pe urma sancțiunilor impuse de SUA, înjumătățindu-și exporturile de petrol.

 

 

×
Subiecte în articol: sua export petrol