x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA desemnează o gruparea pakistaneză drept „teroristă” în urma atacurilor din Kashmir

SUA desemnează o gruparea pakistaneză drept „teroristă” în urma atacurilor din Kashmir

de Redacția Jurnalul    |    18 Iul 2025   •   16:15
SUA desemnează o gruparea pakistaneză drept „teroristă” în urma atacurilor din Kashmir
Sursa foto: Hepta

Guvernul american a inclus gruparea Frontul Rezistenței (TRF), considerată o ramură a organizației pakistaneze Lashkar-e-Taiba, pe lista „organizațiilor teroriste străine” în urma atacului islamist din 22 aprilie din Kashmirul administrat de India, soldat cu 26 de morți, informează Reuters.

Frontul Rezistenței, cunoscut drept și Rezistența din Kashmir a revendicat inițial atacul mortal din aprilie, înainte de a-l nega câteva zile mai târziu. Lashkar-e-Taiba, gruparea mamă, desemnată de SUA drept „organizație teroristă” este acuzată de planificarea unor atacuri atât în India, cât și în Occident, inclusiv un atac asupra Mumbaiului din 2008.

Administrația americană a declarat TRF atât „organizație teroristă străină”, cât și „terorist global desemnat special”, o măsură pe care Secretarul de Stat Rubio a descris-o drept un răspuns la „apelul pentru dreptate în cazul atacului din Pahalgam”.

India a salutat măsura, ministrul de externe Subrahmanyam Jaishankar declarând pe X, fosta platformă Twitter că măsura este „o confirmare puternică a cooperării India–SUA în combaterea terorismului”.

Atacul din aprilie a dus la lupte intense între cele două state vecine, ambele înarmate nuclear, culminând cu bombardamente și schimburi de focuri până la un armistițiu anunțat pe 10 mai.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: kashmir grupare terorista pakistaneza