x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA reduc drastic tarifele propuse pentru pastele italiene

SUA reduc drastic tarifele propuse pentru pastele italiene

de Redacția Jurnalul    |    01 Ian 2026   •   22:40
SUA reduc drastic tarifele propuse pentru pastele italiene
Sursa foto: Hepta/Două dintre firme, La Molisana și Garofalo, au fost acuzate că vând pastele la prețuri neloial de mici

Statele Unite au redus semnificativ tarifele vamale propuse pentru mai mulți producători italieni de paste, după o reevaluare a activității acestora, a anunțat Ministerul de Externe al Italiei. Decizia vine după ce Washingtonul anunțase inițial taxe suplimentare de până la 92%.

Autoritățile americane au anunțat în octombrie că 13 companii italiene de paste vor fi supuse unei taxe suplimentare de 92%, peste tariful standard de 15% aplicat majorității importurilor din Uniunea Europeană, începând din ianuarie 2026.

Două dintre firme, La Molisana și Garofalo, au fost acuzate că vând pastele la prețuri neloial de mici, potrivit NBC News.

În urma unei analize realizate de Departamentul Comerțului din SUA, tariful pentru La Molisana a fost redus la 2,26%, iar pentru Garofalo la 13,98%, potrivit unui comunicat al Ministerului italian de Externe.

Ceilalți 11 producători, care nu au fost analizați individual, vor avea o taxă de 9,09%.

Ministerul de Externe de la Roma a transmis că reducerea tarifelor arată că autoritățile americane au recunoscut cooperarea companiilor italiene în cadrul procedurii de evaluare.

Concluziile finale ale analizei americane urmează să fie publicate pe 11 martie, iar autoritățile italiene au anunțat că vor continua să sprijine firmele afectate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Statele Unite paste italia tarife