x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Trump vrea să faca ordine pe piata armelor automate

SUA: Trump vrea să faca ordine pe piata armelor automate

21 Feb 2018   •   09:10
SUA: Trump vrea să faca ordine pe piata armelor automate

Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat dorinţa de a interzice mecanismele cunoscute sub numele de "bump stock", utilizate de autorul atacului de la Los Angeles si care permit unei puşti să tragă în rafale aproape automate.

 

"Am semnat o directivă cerând Departamentului Justiţiei să propună reglementări cu scopul de a interzice toate mecanismele care transformă arme legale în puşti automate", a declarat Donald Trump, în contextul în care un atac armat la un liceu din Florida a relansat dezbaterea recurentă despre armele de foc în Statele Unite.

"Aceste texte urmează să fie definitivate în viitorul apropiat", a adăugat preşedintele SUA cu prilejul unei ceremonii de acordare a unor distincţii la Casa Albă.

După atacul armat de la Las Vegas, care a făcut 58 de morţi în octombrie 2017, Casa Albă, aleşi republicani, dar şi, fapt rar, National Rifle Association (NRA), puternicul lobby al armelor de foc, şi-au exprimat părerea că aceste mecanisme trebuie supuse unui control mai strict. Cinci luni mai târziu însă nimic nu s-a mişcat pe această temă în Congres.

Dispozitivul "bump stock" este o magazie amovibilă care utilizează energia reculului unei arme pentru a imprima o mişcare de du-te-vino extrem de rapidă puştii, ale cărei proiectile se reîncarcă în acelaşi ritm.

Atacatorul din Las Vegas, care avea 12 puşti echipate cu un asemenea mecanism, a reuşit în acest fel să tragă până la nouă gloanţe pe secundă AGERPRES

×