x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un submarin american cu propulsie nucleară a ajuns în portul Busan din Coreea de Sud

Un submarin american cu propulsie nucleară a ajuns în portul Busan din Coreea de Sud

de Redacția Jurnalul    |    17 Dec 2023   •   22:20
Un submarin american cu propulsie nucleară a ajuns în portul Busan din Coreea de Sud

Submarinul american cu propulsie nucleară USS Missouri a ajuns duminică în portul Busan din Coreea de Sud, potrivit Reuters.

Vizita submarinului nuclear are loc în baza acordurilor semnate de Coreea de Sud și SUA și are scopul de a descuraja Coreea de Nord, a anunțat Yonhap, citând marina sud-coreeană.

Sosirea USS Missouri, cunoscut și sub numele de SSN-780, se produce după ce vineri, la Washington, experții coreeni și americani au avut o nouă întâlnire în cadrul Grupului Consultativ Nuclear.

„Orice atac nuclear al Coreei de Nord împotriva Statelor Unite sau a aliaților săi este inacceptabil și va duce la sfârșitul regimului Kim”, scrie în declarație comună SUA-Coreea de Sud prezentată la finalul întâlnirii.

Un alt submarin american cu propulsie nucleară, USS Santa Fe, a făcut escală într-un port de pe insula sud-coreeană Jeju în luna noiembrie. De asemenea, portavionul american USS Carl Vinson a sosit la Busan luna trecută.

(sursa: Mediafax)

×