Opt milioane de persoane sunt afectate de seismul devastator din Nepal, în urma căruia și-au pierdut viața cel puțin 4.310 persoane, într-o țară cu aproximativ 28 de milioane de locuitori, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat marţi.
De asemenea, peste 1,4 milioane de persoane au nevoie de alimente, iar populația se confruntă, de asemenea, cu lipsa apei și a adăposturilor, scrie în acelaşi raport, citat de Agerpres.
Echipele de salvare încearcă să ajungă în cele mai îndepărtate regiuni ale țării afectate de seismul ce a avut o magnitudine de 7,8 grade.
Premierul nepalez Sushil Koiral a declarat în cursul unei reuniuni de criză că guvernul va încerca să desfășoare ajutoare de urgență — corturi, apă potabilă și produse alimentare — în cele mai izolate localități din zona dezastrului. Dar, a explicat el, serviciile de salvare din această țară foarte săracă se confruntă cu o 'provocare considerabilă', iar circulația pe numeroase drumuri a fost întreruptă.
Nepalul, ca întreaga regiune Himalaya, unde se întâlnesc plăcile tectonice indiană și euroasiatică, se află într-o zonă cu puternică activitate seismică.
VEZI AICI CEL MAI RECENT BILANŢ AL SEISMULUI DIN NEPAL!