Aproximativ 700 de membri şi simpatizanţi ai partidului grec neonazist Zori Aurii au protestat sâmbătă faţă de construirea primei moschei oficiale la Atena, potrivit agenţiei de presă semioficiale ANE, informează mediafax.ro.
Strigând "Grecia aparţine grecilor" şi "Nu moscheilor la Atena", manifestanţii s-au reunit în centrul capitalei, în apropierea locului în care va fis construită viitoarea moschee.
Deputata Eleni Zaroulia, soţia fondatorului şi liderului mişcării Zori Aurii Nikos Michaloliakos, împreună cu alţi trei deputaţi din cadrul partidului au participat la manifestaţie, potrivit ANE.
Michaloliakos se află în prezent în detenţie provizorie pentru conducerea unei reţele criminale, în urma asasinării, de către un membru al partidului pe care-l conduce, a unui unui rapper antifascist, pe 18 septembrie, la ieşirea dintr-un bar, în apropiere de Atena.
Ministerul pentru Infrastructură a anunţat în noiembrie că lucrările de construire a unei moschei la Atena, un proiect care este amânat de mai mulţi ani, au fost atribuite unui consorţiu elen, în urma organizării de cinci ori a unei licitaţii, fără succes.
Atena este una dintre puţinele capitale europene care nu are o moschee oficială. Însă odată cu afluxul de imigranţi din Pakistan sau din alte ţări musulmane, au fost deschise numeroase moschei neoficiale, în imobile dărăpănate, în centrul Atenei.
Guvernul a fost nevoit să adopte, în 2011, o lege cu privire la construirea unei moschei. Prima licitaţie a fost lansată în iulie 2013.
Singurele moschei oficiale din Grecia se află în regiunea Tracia (nord-est), unde trăieşte o minoritate musulmană de origine turcă.