x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Țara care de 100 de zile nu mai are niciun caz de infectare cu coronavirus

Țara care de 100 de zile nu mai are niciun caz de infectare cu coronavirus

09 Aug 2020   •   16:30
Țara care de 100 de zile nu mai are niciun caz de infectare cu coronavirus
Sursa foto: pixabay.com

Noua Zeelandă marchează astăzi 100 de zile de când nu s-au mai înregistrat noi cazuri de infectare cu Sars-CoV-2. Ţara a înregistrat 1.569 de cazuri de infectare şi doar 22 de decese de la începutul pandemiei şi până în prezent.

 

Noua Zeelandă mai are doar 23 de cazuri active. În cele 3 luni în care nu s-au înregistrat cazuri noi, economia ţării a avut o evoluţie foarte bună

Ţara a avut succes în lupta cu pandemia datorită măsurilor de restricţie luate din timp. Neozeelandezii au respectat cu stricteţe regulile de carantinare şi de distanţare socială.

Pentru cei mai mulţi locuitori ai ţării din Pacificul de Sud, viaţa a revenit deja la normal. Ei au participat la meciuri de rugby şi s-au putut întâlni cu prietenii în baruri şi restaurante, fără să se mai teamă de o posibilă infectare cu coronavirus.

Premierul Jacinda Arden a reuşit alături de guvernul său să ţină situaţia sub control. Deşi industria turismului a fost grav afectată, ei au refuzat să deschidă graniţele, spre deosebire de celelalte ţări.

„100 de zile este o perioadă semnificativă de timp, dar nu înseamnă că riscurile sunt reduse. Trebuie ţinut minte că nu cred că mai există o altă ţară care a avut COVID şi a fost în situaţia noastră şi l-au ţinut de parte de graniţe. Este un mesaj că e un lucru foarte greu de manageriat şi trebuie să fim vigilenţi”, a declarat Jacinda Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande.

Mediafax

×
Subiecte în articol: noua zeelandă coronavirus