Alistair Rennie, în vârstă de 82 de ani, și fiul său, Mark, în vârstă de 47 de ani, din Whitley Bay, au murit luna trecută. Amândoi aveau comorbidități, dar virusul SARS-CoV-2 pare să le fi grăbit sfârșitul.
Fiica lui Rennie, Elaine, a declarat că dorește ca oamenii să fie în continuare atenți la riscurile coronavirusului, în timp ce ea strânge fonduri pentru o dublă înmormântare în familie.
„Am rămas doar eu, am inima frântă. Vreau să rămân puternică de dragul celorlalți”, a spus ea.
Elaine ennie, din Sunderland, dar originară din Paisley, Scoția, a declarat că ea crede că tatăl ei a luat COVID-19 în timp ce se afla în spital, unde era tratat pentru probleme intestinale. Apoi, fratele ei, care avea scleroză multiplă, a luat virusul când tatăl lor s-a întors acasă.
Ambii bărbați, care locuiau împreună, fuseseră vaccinați și au rămas foarte atenți în timpul pandemiei, autoizolându-se și obligând vizitatorii să facă teste, a spus ea.
„A trebuit să fiu puternică pentru tatăl meu și, imediat ce a plecat, a trebuit să fiu puternică pentru fratele meu”, a spus ea.
„Spera ca tatăl meu să fie trecut pe rotile pentru a-l vedea în scaunul cu rotile, dar era prea bolnav și la fel și fratele meu. Trebuie să mă mențin puternică pentru înmormântare, o înmormântare dublă. E greu de organizat și fac tot ce pot”, spune Elaine.
Tatăl ei a murit pe 13 aprilie, iar fratele ei a murit pe 21 aprilie.
Elaine Rennie, care a fost finalistă la emisiunea „Stars in Their Eyes” de la ITV în 1998, interpretând-o pe Belinda Carlisle, a declarat că a reușit să îi cânte tatălui ei în timp ce acesta și-a petrecut ultimele zile în spital.
Muziciana intenționează, de asemenea, să cânte la slujba de pe 17 mai, ca un tribut adus familiei sale, și pentru a strânge fonduri care să ajute la acoperirea costurilor înmormântării.
„Să-i pierzi este pur și simplu devastator”, a adăugat ea.
(sursa: Mediafax)