x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tatăl criminalului din Norvegia: Fiul meu ar fi trebuit să se sinucidă!

Tatăl criminalului din Norvegia: Fiul meu ar fi trebuit să se sinucidă!

26 Iul 2011   •   10:02
Tatăl criminalului din Norvegia: Fiul meu ar fi trebuit să se sinucidă!

Jens Breivik, tatal lui Anders Breivik, principalul suspect in cazul atacurilor sangeroase comise vineri in Norvegia a declarat ca fiul sau trebuia sa se sinucida in loc sa curme vietile a 76 de oameni, anunta CNN.

"In cele mai negre momente, ma gandesc ca in loc sa-i omoare pe acei oameni mai bine isi lua viata", a declarat Jens Breivik intr-un interviu acordat televiziunii norvegiene TV2. Mai mult, barbatul crede ca fiul sau are probleme psihice. "Cu siguranta are probleme psihice. Nu-mi pot explica altfel gestul lui. Un om normal nu ar fi facut niciodata asa ceva", a spus Jens Breivik.

Fost diplomat, Jens Breivik nu a mai avut niciun contact cu fiul sau, de peste 15 ani. "Nu voi mai lua niciodata legatura cu el", a declarat Jens, care se afla in Franta. Intrebat de jurnalist daca declaratiile sale despre fiu nu sunt cam grele, Jens Breivik a raspuns: "Ba da, asa sunt. Dar cand ma gandesc la ce s-a intamplat, sunt dezamagit. Nu inteleg cum s-a putut intampla asa ceva".

In manifestul de 1.500 de pagini postat pe Internet, Anders Behring Breivik evoca legaturile cu familia sa, explicand ca parintii au divortat cand avea un an si ca a crescut cu mama sa. "Am avut o buna relatie cu tata si cu noua sa sotie de la acea vreme, pana la 15 ani", a spus Anders. "Are patru copii, dar nu mai vorbeste cu niciunul, deci este clar a cui este vina. Eu nu am nevoie de el, dar unii dintre fratii si surorile mele vitrege au nevoie", explica el.

Jens Breivik se afla in prezent in satul francez Cournanel, locuinta sa fiind pazita de jandarmi, de teama represaliilor. Procurorul din Carcassonne, Antoine Leroy, a subliniat ca jandarmii se afla inca de duminica, cu titlu preventiv, in apropierea casei ocupata de Jens Breivik.

"Nu exista niciun indiciu care sa sugereze ca exista cea mai mica amenintare la adresa sa. Este doar o masura de preventie. Au existat zvonuri despre o perchezitie, dar sunt absolut inexacte, nu a existat niciun eveniment judiciar la Cournarel", a declarat procurorul Republicii.

In interviul acordat televiziunii norvegiene, tatal asasinului a transmis un mesaj victimelor atacurilor:
"As vrea sa va spun ca simt o durere incredibila in legatura cu ceea ce s-a intamplat. Ma gandesc cat de greu le este celor afectati de acest eveniment. As vrea sa pot face ceva pentru ei, dar nu am nicio putere", a conchis tatal criminalului.

×