x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tinta, cap

Tinta, cap

de Ana Ilie    |    26 Oct 2005   •   00:00
Tinta, cap

Politistii britanici au de-acum dreptul sa impuste mortal atunci cand se confrunta cu infractiuni precum violenta domestica sau rapirea. Desi este o masura destul de controversata, Scotland Yardul a decis sa largeasca circumstantele politicii "shoot to kill" (a trage pentru a ucide).

SITUATII SPECIALE. Cotidianul britanic The Independent a aflat ca aceasta politica va fi aplicata in mod exceptional. Cu alte cuvinte, decizia de a impusca un suspect in cap fara avertisment va fi luata doar atunci cand, spre exemplu, "este in curs de desfasurare o rapire, iar atacatorul are victima langa el, ii tine pistolul la tampla si striga ca va impusca ostaticul", a detaliat Steve House, Comisar asistent la Politia Metropolitana.

CONTROVERSE. Marea Britanie a pus in aplicare aceasta masura, pentru prima data, dupa atentatele teroriste de la 7 si 21 iulie 2005, pentru a impiedica teroristii sinucigasi sa-si duca la capat intentiile. Operatiunea Kratos, declansata atunci, nu a avut totusi rezultate prea fericite. Politica a fost criticata intens dupa ce politistii au impuscat o persoana nevinovata, pe brazilianul Jean Charles de Menezes, de sapte ori in cap, dupa ce acesta a fost confundat cu un atacator sinucigas, la data de 22 iulie.

Si ministrul britanic al Apararii, Charles Clarke, a initiat, de curand, o masura de natura sa starneasca controverse, desi isi propune sa sanctioneze teroristii.

Astfel, activistii pentru mediu si drepturile animalelor care militeaza pentru actiuni teroriste impotriva unor obiective industriale, pentru a-si face cunoscut mesajul, au fost inclusi in sfera teroristilor. Acestia pot fi inchisi pentru o perioada de sapte ani sau retinuti fara a fi pusi sub acuzatie timp de trei luni.

×
Subiecte în articol: externe