Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Ungaria (PSZÁF) va investiga tranzacţia în urma căreia grupul energetic austriac OMV şi-a vândut întregul pachet de 21,1 la sută din acţiunile companiei petroliere ungare MOL către compania petrolieră rusă Surgutneftegas, a anunţat astăzi un purtător de cuvânt de la PSZAF, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt Istvan Binder, investigaţia a fost lansată la cererea companiei MOL. Binder a explicat că Autoritatea de reglementare va analiza această tranzacţie pentru a verifica dacă încalcă sau nu legislaţia ungară referitoare la piaţa de capital, dar nu a putut preciza când se va încheia.Compania rusă Surgutneftegas a anunţat luni că a plătit grupului OMV suma de 1,4 miliarde euro pentru participaţia de 21,2 procente din acţiunile companiei petrolire ungare MOL deţinută de grupul austriac. Preţul plătit de firma rusă este aproape dublu faţă de cotaţia înregistrată vineri seara de acţiunile MOL la bursa de la Budapesta.
Imediat după anunţarea tranzacţiei, atât guvernul cât şi opoziţia de la Budapesta au anunţat că sprijină independenţa MOL. La rândul său directorul general de la MOL, Zsolt Hernadi, a declarat în faţa unei comisii parlamentare că tranzacţia ridică multe semne de întrebare, dat fiind preţul mare plătit de firma rusă şi faptul că OMV nu a contactat MOL înainte de ajunge la un acord cu Surgutneftegas.
MOL operează 1.000 de staţii de alimentare în Europa Centrală şi de Sud-Est. În România, divizia MOL România a ajuns la 124 staţii de alimentare.