Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După încercările din ultimele săptămâni de a negocia pacea în Ucraina și convorbirea dintre șeful Casei Albe și liderul de la Moscova, membrii echipei Trump par ademeniți de ruși într-un joc care îi depășește total.
Înaintea mult așteptatului dialog telefonic, administrația de la Washington ceruse o încetare necondiționată a focului, timp de 30 de zile, pe toată linia frontului. Marți, Trump a obținut - după o așteptare teatrală de o săptămână - un schimb relativ mic de prizonieri, meciuri de hochei, angajamente pentru și mai multe discuții și, conform declarației Kremlinului, o pauză reciprocă de o lună în privința atacurilor asupra „infrastructurii energetice”.
Această ultimă afirmație pare să conțină o capcană semantică, ce ar fi putut să fie ușor de evitat. Conform postării președintelui american, Donald Trump, și a secretarului său de presă, Karoline Leavitt, acordul se referă la „energie și infrastructură”. Cele două reprezintă însă concepte total diferite.
Astfel, Rusia susține că nu va ataca rețelele electrice și sursele de gaz ale Ucrainei, așa cum a procedat fără niciun scrupul în ultimii ani, atunci când iernile grele din teritoriile bombardate zi și noapte au provocat adevărate tragedii umanitare, cu familii înghețate și surse incerte de energie de rezervă.
De cealaltă parte, în mod confuz - poate dintr-o neînțelegere, o greșeală de tipar sau o nuanță de traducere -, Casa Albă a extins acest armistițiu la fiecare componentă a Ucrainei care poate fi considerată infrastructură: poduri, drumuri-cheie, porturi sau căi ferate.
În acest fel, au fost create condiții aproape imposibil de respectat pentru ritmul intens al atacurilor aeriene ale Rusiei, reluate de altfel, ca în fiecare seară, marți, la scurt timp după încheierea convorbirii telefonice dintre Trump și Putin.
Avantaj Rusia!
Se poate spune că, odată cu apropierea verii și venirea căldurii, încetarea atacurilor Moscovei asupra infrastructurii energetice a devenit o concesie mult mai puțin importantă pentru ucraineni.
Citește pe Antena3.ro
În schimb, pentru Kiev, solicitarea de a nu mai ataca infrastructura energetică a Rusiei elimină una dintre cele mai puternice forme de presiune de care dispune Ucraina contra Moscovei.
Timp de luni de zile, Ucraina a folosit drone și rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi rafinăriile și conductele de petrol ale Rusiei, provocând daune grave principalului instrument de strângere de fonduri al Kremlinului: exportul de hidrocarburi, în principal către China și India.
De altfel, mult-așteptata convorbire telefonică a lui Trump cu președintele Putin nu a produs aproape nimic, cu excepția faptului, previzibil, că șeful de la Kremlin a simțit, probabil, că își poate duce de nas omologul fără prea mare efort.
Schimbul a 175 de prizonieri și eliberarea a 23 de ucraineni grav răniți pare, oricum, un aranjament minor, ceva aflat deja în lucru, având în vedere frecvența schimburilor similare din trecut, precum și faptul că acesta ar fi urmat să aibă loc chiar a doua zi..
În afară de acest lucru și de întreruperea atacurilor (oricare ar fi fost acelea convenite de cei doi lideri), Rusia a folosit atât această amânare de o săptămână, cât și apelul telefonic propriu-zis, pentru a sublinia că dorește ca tot ajutorul extern și partajarea de informații cu Kievul să fie oprite, ca parte a unui acord durabil.
Kremlinul a mai cerut crearea unor „grupuri de lucru” privind Ucraina și relațiile Rusia-SUA. „Grupurile de lucru” constituie un eufemism diplomatic rusesc pentru dezinteresul Moscovei față de soluționarea unor situații.
Putin a demonstrat acest lucru prin faptul că, aparent, a ordonat imediat o pauză în atacurile asupra obiectivelor energetice, dar a lăsat toate lucrurile pe care nu dorește să le discute pe seama unei alte serii de reuniuni, la o dată nedefinită.
În plus, președintele rus pare hotărât să revină la ideea opririi tuturor ajutoarelor pentru Ucraina, ceea ce Trump a făcut deja o dată, timp de aproximativ o săptămână. Și, fără îndoială, această solicitare va reveni în discuția lor.
Început cu stângul
Unele dintre aceste capcane tehnice au fost întinse chiar de formularea simplistă a declarației americano-ucrainene inițiale, de la Jeddah.
Deși nobilă ca intenție, solicitarea opririi imediate, timp de o lună, a tuturor ostilităților dintr-un război sângeros, care durează de peste trei ani, pare extrem de naivă. Propunerea nu a luat în considerare de cât timp ar fi nevoie pentru a pune în aplicare o astfel de măsură, militarii fiind deseori izolați de comandamentul lor, și nici nu a menționat cine ar monitoriza respectarea acesteia.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a sugerat că „sateliții” ar putea asigura toată supravegherea necesară. Acest lucru ar putea fi adevărat, dar, ca idee, presupune că Moscova ar accepta ca Statele Unite să analizeze în detaliu pozițiile trupelor rusești de pe linia frontului și, în plus, să arbitreze aceste încălcări.
În acest context, un critic al actualei administrații de la Washington ar putea observa cu malițiozitate că propunerea de la Jeddah a fost concepută pentru a satisface cererea simplistă, dar dorită cu insistență de către Trump, aceea de a încheia, în orice condiții, o pace imediată, dar și pentru a permite Moscovei să-și folosească cu minuțiozitate tradiționala strategie de a descoperi lacunele conținute în detaliile tehnice ale unor astfel de înțelegeri.
Un „nu” categoric?
În aceste condiții, Putin pare să fi găsit rapid pârghiile necesare exploatării unei declarații mult prea generale.
De altfel, până la urmă, Kremlinul a evitat discutarea „nuanțelor” care nu îi convin - cum ar fi subiectul delicat al unei eventuale monitorizări a liniilor frontului de către ONU sau OSCE -, făcând, în schimb, cât mai puține concesii, atât cât a fost necesar pentru a nu-i oferi lui Trump un „nu” categoric.
Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă pare să fi primit un „nu” categoric. Înțelegerea verbală dintre Trump și Putin a fost prezentată drept o „încetare parțială a focului”, dar aceasta pare mai degrabă o reîntoarcere la tactica diplomatică de diversiune, utilizată de Rusia timp de un deceniu, de la ocuparea Crimeei.
Cei doi au fost de acord, de fapt, cu o pauză în acele atacuri care - în mare parte, de acum înainte, - ar fi afectat în principal balanța bancară a Moscovei, prin loviturile ucrainene asupra rafinăriilor și conductelor de petrol ale Rusiei, principalele mijloace prin intermediul cărora rușii își finanțează războiul din Ucraina.
Deocamdată, confuzia inițială propagată de Casa Albă cu privire la ceea ce s-a convenit, reieșită din postările lui Trump și ale secretarului său de presă, a deschis o fisură imensă în orice viitor acord de pace, suficient de adâncă pentru ca Putin să poată lansa o altă invazie de amploare.
Pacea este departe
Spectacolul de vodevil din ultima lună nu oferă mari speranțe în privința perspectivei ca războiul să se îndrepte brusc către pace.
Chiar dacă a abordat tema păcii într-un mod pe care nimeni nu l-a mai făcut până acum în conflictul militar din Ucraina, administrația Trump a reușit, de asemenea, să confirme, fie și involuntar, faptul că Moscova nu este un partener de încredere și caută fisuri pe care le exploatează ulterior fără scrupule.
Deși poate că Trump a crezut că îl poate convinge sau amăgi pe Putin, el nu a reușit să facă nimic din toate acestea și a pierdut la puncte prima lor confruntare diplomatică directă, așa cum se întâmplase, de altfel, și în timpul primului său mandat la Casa Albă.
Iar pentru milioane de ucraineni, următoarea mutare a lui Trump le poate defini viitorul. Nimeni nu poate ști dacă președintele american își va pierde interesul, va exercita presiuni sau va face din nou concesii. Este o perspectivă imposibil de anticipat.
Foarte probabil, de cealaltă parte, Putin nu se concentrează asupra îmbunătățirii relațiilor cu Statele Unite, adversarul de decenii al Rusiei, sau asupra celor cu actualul lider de la Casa Albă, ci pe victoria în războiul din Ucraina, conflictul existențial al rușilor de la nazism încoace.
Din această perspectivă, strategia uneia dintre cele două superputeri implicate în negocieri este mult mai aplicată decât a celeilalte.
