x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump, citat pentru a fi audiat de Comisia specială care anchetează violenţele produse la Capitoliu

Trump, citat pentru a fi audiat de Comisia specială care anchetează violenţele produse la Capitoliu

21 Oct 2022   •   21:45
Trump, citat pentru a fi audiat de Comisia specială care anchetează violenţele produse la Capitoliu
Sursa foto: Hepta

Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele produse la sediul Congresului SUA pe 6 ianuarie 2021 a emis o citaţie prin care îl invită pe fostul preşedinte Donald Trump să se prezinte la audieri până pe 14 noiembrie.

Comisia specială de anchetă, formată din nouă membri, a trimis citaţia avocaţilor lui Donald Trump, solicitând depunerea mărturiei sub jurământ până pe 14 noiembrie şi transmiterea mai multor documente, inclusiv stenograme ale conversaţiilor fostului preşedinte cu membri ai Congresului şi cu liderii unor grupuri considerate extremiste, informează agenţia The Associated Press.

"Recunoaştem că emiterea unei citaţii unui fost preşedinte este o acţiune semnificativă şi istorică. Nu am luat uşor această decizie", au declarat preşedintele Comisiei speciale, Bennie Thompson, şi vicepreşedintele acesteia, Liz Cheney.

Nu este clar cum va reacţiona Donald Trump la această citaţie. Se poate conforma convocării, poate negocia cu reprezentanţii Comisiei speciale, poate ignora convocarea la audieri sau o poate contesta în justiţie, iar procedurile judiciare vor dura până după expirarea mandatului Comisiei.

Însă acţiunea de convocare la audieri ar putea genera probleme suplimentare pentru fostul preşedinte republican care speră să candideze pentru un nou mandat. Dacă Trump va anunţa formal că refuză audierea, Camera Reprezentanţilor ar putea sesiza Departamentul Justiţiei pentru a reclama sfidarea Congresului. Săptămâna trecută, imediat după decizia Comisiei speciale în sensul emiteri unei citaţii pentru audierea sa, Trump a contestat imediat acţiunea. "De ce nu mi-a cerut această Comisie deloc selectă să depun mărturie acum câteva luni? De ce au aşteptat până la sfârşit, până în ultimele momente ale ultimelor sesiuni? Pentru că această Comisie este un eşec total, a avut doar rolul de a diviza naţiunea", a reacţionat Donald Trump.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: donald trump