x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump, între ciocanul CIA și nicovala saudită

Trump, între ciocanul CIA și nicovala saudită

de Şerban Mihăilă    |    19 Noi 2018   •   11:50
Trump, între ciocanul CIA și nicovala saudită

În pofida concluziei CIA, care susține că asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul țării sale din Istanbul a fost ordonată de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, administrația de la Washington mai trage de timp pentru a anunța oficial cine sunt vinovații pentru acest masacru. Deși consideră „pripite” constatările CIA, ajunse în mâinile presei americane, președintele Donald Trump le califică drept perfect „posibile”.

 

Aflat între ciocanul Agenției Centrale de Informații și nicovala marelui său aliat saudit, șeful Casei Albe mai are la dispoziție doar două zile pentru a lua o poziție oficială în privința crimei premeditate de la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. După ce a discutat deja cu directorul CIA, Gina Haspel, și cu secretarul de Stat, Mike Pompeo, despre analiza CIA în privința morții lui Khashoggi, Trump va primi mâine un raport final asupra autorilor masacrului de la consulat. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a evitat să vorbească în week-end despre conținutul convorbirilor dintre președinte, Haspel și Pompeo, mărginindu-se să declare că Trump are încredere în CIA. Ceva mai devreme însă, șeful executivului american reamintea că Arabia Saudită este „un mare aliat” și, în consecință, el trebuie „să ia în calcul o serie de chestiuni” atunci când va lua o decizie în privința consecințelor asasinării lui Khashoggi. Deși în tot acest timp a vorbit vag despre „sancțiuni severe”, dacă va fi stabilită vinovăția Riadului, Trump a promis că acordurile americano-saudite în domeniul armamentului, în valoare de 110 miliarde de dolari, nu vor fi anulate. Dispariția lui Khashoggi l-a încurcat enorm pe Trump, care a făcut din relaţia sa personală cu regele Salman şi fiul lui, influentul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, unul dintre stâlpii strategiei sale de a apropia Arabia Saudită de Israel, împotriva Iranului. Concomitent, Trump se bazează pe Riad pentru compensarea oricărei scăderi a producţiei mondiale de petrol, provocată de sancțiunile impuse Iranului de către SUA. De altfel, saudiții, cei mai mari exportatori de țiței din lume, au amenințat deja că pot destabiliza cu ușurință economia mondială. Nici ei nu au însă vreun interes în escaladarea tensiunilor, în condițiile în care SUA sunt primul lor partener comercial.

 

Prințul moștenitor, suspect-șef

Potrivit cotidianului „The Washington Post”, care a dezvăluit concluziile CIA, analiza Agenției Centrale de Informații a SUA se bazează, în mare parte, pe interceptarea unui telefon al ambasadorului saudit în SUA, prințul Khalid bin Salman, fratele prințului moștenitor. Khalid l-ar fi sunat pe Khashoggi la ordinul fratelui său și l-ar fi asigurat pe jurnalist că va fi în siguranță la consulat. Din Arabia Saudită, Khalid bin Salman a afirmat însă că nu a mai vorbit cu jurnalistul de aproape un an. Mai mulți oficiali americani au încredere în analiza CIA, care stabilește o legătură între Mohammed bin Salman, conducătorul de facto de la Riad, și asasinatul din Istanbul, a mai dezvăluit publicația.

 

Statele Unite sunt determinate să îi pedepsească pe cei responsabili de această crimă.”

Mike Pence, vicepreşedintele SUA

 

 

×
Subiecte în articol: Donald Trump Jamal Khashoggi