x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump l-a felicitat pe Putin pentru succesul Cupei Mondiale

Trump l-a felicitat pe Putin pentru succesul Cupei Mondiale

de Oana Pavelescu    |    16 Iul 2018   •   17:00
Trump l-a felicitat pe Putin pentru succesul Cupei Mondiale
Sursa foto: Foto: kremlin.ru

Donald Trump și Vladimir Putin și-au strâns mâinile la începutul anticipatei întâlniri care are loc la Helsinki, Finlanda.

Cei doi lideri au intrat în liniște în sala de conferințe din Palatul Prezidențial și s-au așezatat pe scaunele plasate în fața a 6 steaguri ale celor două state.

Primul a vorbit Ptutin, însă extrem de scurt. Trump pe de altă parte a vorbit mai mult dar fără să atingă subiecte spinoase precum amestecul Rusiei în alegerile din SUA, sistemul de aparare al Rusiei din Siriasau anexarea Crimeii.

Liderul de la Casa Albă l-a felicitat pe Putin pentru găzduirea Campionatului Mondial de fotbal. ”Aș vrea să vă felicit pentru o Cupa Mondială grozavă, cea mai bună din toate timpurile”, a spus Trump și a adăugat ”Și pentru echipa dumneavoastră care s-a descurcat atât de bine”.

”A fost minunat”, a mai spus președintele SUA adăugând că a urmărit finala.

Trump a declarat că vor purta duscuții comerciale, militare și despre China cât și despre relațiile americano-ruse :”Nu ne-am înțeles prea bine în ultimii ani. [...] Limea dorește ca noi să ne înțelegem. Suntem cele două mari puteri nucleare și vom discuta și despre acest lucru printe altele.”

Despre Putin se știe că are obiceiul să își lase omologii să aștepte. De această dată la lăsat pe Trump a stat să aștepte 30 de minute înainte de întâlnirea de la Helsinki. Acesta a spus că a venit timpul pentru relații bilaterale.

Liderul de la Kremlin a spus că: ”Sunt bucuros să mă întâlnesc cu dvs. în ospitaliera Finlanda” și nu a pomenit nici el de niciuna din temele spinoase.

Cei doi președinți și-au dat apoi mâna pentru scurtă vreme.

La sfârșitul briefingului jurnaliștii au întrebat despre amestecul Rusiei în alegerile din SUA însă Trump nu a răspuns.
Trump și Putin s-au retras pentru întâlnirea bilaterală într-o altă încăpere, alături de consilierii lor. Întâlnirea celor doi a durat două ore, mai mult decât era programat.

×