Preşedintele american Donald Trump a apreciat marţi că reacţia Iranului la propunerea sa de dialog a fost 'insultătoare' şi că ea demonstrează 'ignoranţa' Teheranului, al cărui orice fel de atac va fi urmat de represalii americane 'zdrobitoare', informează AFP şi dpa.
'Declaraţia deosebit de insultătoare a Teheranului (care) arată ignoranţa sa, dată publicităţii astăzi, demonstrează pur şi simplu că ei nu înţeleg care este realitatea', menţionează Donald Trump într-o postare pe Twitter.
Preşedintele american a ordonat luni punerea în aplicare de sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali iranieni, între care ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, susţinând totodată că uşa a rămas deschisă negocierilor pentru a detensiona situaţia din Golf.
Într-o reacţie, Iranul a acuzat marţi SUA că tăie în mod 'permanent' calea diplomaţiei şi că mint asupra intenţiei lor de a negocia.
'Orice acţiune a Iranul vizând orice interes american va declanşa o ripostă de o forţă puternică şi zdrobitoare', a avertizat miliardarul republican în mesajul său de pe Twitter. 'În anumite domenii, zdrobitor va însemna anihilare', a spus el în continuare.
Liderii iranieni, în opinia sa, 'nu înţeleg decât forţa şi puterea, iar SUA au de departe cea mai puternică armată din lume'.
'Minunata populaţie iraniană suferă şi fără niciun motiv. Liderii lor cheltuie toţi banii pentru teroare şi puţin pentru toate celelalte', a afirmat Trump.
Înăsprirea luni a sancţiunilor americane împotriva Iranului vine să se adauge unei spirale de acuzaţii şi incidente, între care atacuri de origine necunoscută asupra unor petroliere şi doborârea la 20 iunie a unei drone americane de către Iran în regiunea strategică a Golfului.
Iranul şi SUA şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980 după Revoluţia islamică. O deschidere a fost posibilă sub administraţia preşedintelui democrat Barack Obama, care a dus la încheierea în 2015 a unui acord internaţional între Iran şi marile puteri asupra programului nuclear iranian. Dar Donald Trump a decis anul trecut retragerea unilaterală a SUA din acest pact.
AGERPRES