x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: Decrete prezidenţiale pentru reorganizarea instituţiilor politice, militare şi administrative

Turcia: Decrete prezidenţiale pentru reorganizarea instituţiilor politice, militare şi administrative

15 Iul 2018   •   13:00
Turcia: Decrete prezidenţiale pentru reorganizarea instituţiilor politice, militare şi administrative

Turcia a emis duminică decrete prezidenţiale care reorganizează cele mai importante instituţii politice, militare şi administrative ca parte a trecerii la un sistem prezidenţial executiv mult mai puternic, consfinţit prin vot la un scrutin care a avut loc luna trecută, relatează Reuters.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a fost învestit luni odată cu acest nou sistem, iar acum el deţine puteri extinse, care îi permit să emită decrete privind chestiuni executive şi să numească sau să demită funcţionari de rang înalt.

Erdogan a susţinut că o preşedinţie executivă puternică este vitală pentru a eficientiza activitatea guvernamentală, pentru a stimula creşterea economică şi pentru a garanta securitate. Criticii spun însă că este vorba de instaurarea unui regim autoritar, în care puterea este în mâinile unui singur om.

Conform ultimelor schimbări, Statul Major General a fost trecut sub autoritatea ministrului apărării, conform agenţiei naţionale de presă Anadolu. Decizia vine după ce Erdogan la numit l-a numit pe comandantul militar Hulusi Akar în postul de ministru al apărării.

În total, în Monitorul Oficial au fost publicate şapte decrete care afectează numeroase instituţii ale statului, inclusiv secretariatul Consiliului Naţional de Securitate, Directorul pentru Industria Apărării şi Consiliul Naţional de Supervizare.

Schimbările coincid cu împlinirea a doi ani de la tentativa de lovitură de stat în timpul căreia cel puţin 250 de persoane au fost ucise, multe fiind civili neînarmaţi, după ce militari rebeli au încercat să răstoarne regimul lui Erdogan.

După tentativa eşuată de puci, la 15 iulie 2016 a fost impusă starea de urgenţă, care ar urma să fie ridicată săptămâna viitoare.AGERPRES

×
Subiecte în articol: recep tayyip erdogan