x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe “Turcia Mare”! Vrabia (turcă) mălai visează?

“Turcia Mare”! Vrabia (turcă) mălai visează?

03 Apr 2013   •   15:14
“Turcia Mare”! Vrabia (turcă) mălai visează?

Presa turcă a publicat recent o hartă a “noii Turcii”, care include, în plus faţă de teritoriile turce de astăzi, insula Cipru, nordul Greciei (până la oraşul Salonic), zone de nord ale Siriei şi partea de nord a Irakului.

Ziarul Millyiet, în care apare această hartă a “noii Turcii”, aduce în discuţie revitalizarea planurilor privind refacerea “Turciei Mari” pe teritoriile fostului Imperiu Otoman. Potrivit ziariştilor de la Milliyet, realizarea acestor planuri ar fi posibilă după neaşteptatul apel al liderului rebelilor kurzi, Abdullah Ocalan, către susţinătorii săi, de a pune capăt conflictului kurdo-turc, care durează de 30 de ani.

Eveniment istoric

La 21 martie, Ocalan a declarat în mod surprinzător o încetare unilaterală a focului între formaţiunea condusă de el, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi Turcia, ceea ce analiştii au numit un eveniment istoric. Apelul lui Ocalan, care ispăşeşte o detenţie pe viaţă începând din 1999 în închisoarea de pe insula Imrali, a fost difuzat atât în kurdă, cât şi în turcă.

''A venit timpul ca armele să fie reduse la tăcere, să oprim vărsarea de sânge a popoarelor turc şi kurd. Predaţi armele. Vom face trecerea de la lupta armată la lupta democratică'', a declarat Ocalan în discursul său adresat rebelilor kurzi.

Unitate între kurzi şi turci


Milliyet consideră că gestul lui Ocalan reprezintă un prim pas spre restabilirea unităţii dintre kurzi şi turci. Încă din vremea lui Kemal Atatürk, fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia, ei se opuneau împreună grecilor şi altor creştini din regiunea Asiei Mici.

Restabilirea bunelor relaţii cu Israel (prin scuzele formulate de statul evreu, la 22 martie, pentru omorârea a nouă militanţi turci de către un comando israelian în mai 2010), prăbuşirea economiei Ciprului şi armistiţiul cu rebelii kurzi au generat entuziasm în presa turcă. Mulţi analişti turci cred că Grecia şi Cipru nu pot să-şi realizeze planurile lor în privinţa exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze din Marea Egee şi, prin urmare, aceste ţări sunt în pragul unui colaps total.

Milă pentru greci

În articolul său “Turcia Mare”, ziarul Hurriyet scria recent că grecii au fost învinşi pe toate fronturile şi că nu au nici o perspectivă istorică. ''Singurul lucru care le-a rămas (grecilor) este să spere milă din partea Turciei, căreia este posibil să i se facă milă şi să fie de acord să le dea o bucată din bogăţiile energetice ale Mării Mediterane'', scria sarcastic Hürriyet.

Potrivit presei turce, planurile expansioniste ale Turciei sunt susţinute de Germania, care este interesată de o exploatare comună a resurselor naturale din Marea Egee, dar şi de ''partenerii istorici ai Turciei'', SUA şi Israel.

×