x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său

Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său

de Redacția Jurnalul    |    19 Apr 2024   •   22:15
Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP.

"Încă din prima zi a războiului, Alain Delon a vorbit mult în sprijinul Ucrainei. Pentru noi, este un simbol, este important", a precizat Ambasada Ucrainei la Paris, reamintind că renumitul actor a participat în 2022 la o discuţie cu preşedintele Volodimir Zelensky şi că a citit, de asemenea, texte ale poetului ucrainean Taras Şevcenko în timpul unei emisiuni de televiziune.

Pe un platou al postului TV5, ambasadorul Vadim Omelcenko s-a adresat direct starului francez: "Domnule Delon, dragă Alain, ştiu că nu vă aflaţi într-o situaţie foarte simplă şi ţin să vă spun că nu sunteţi singur. Aveţi mulţi admiratori şi oameni care vă iubesc. Eu şi poporul meu suntem mereu alături de dumneavoastră".

Alain Delon, în vârstă de 88 de ani, un monstru sacru al cinematografiei franceze, este grav bolnav şi se află în centrul unui "război" fratricid purtat de cei trei copii ai săi, fiecare dintre ei susţinând că doreşte să îl protejeze. Actorul a fost plasat sub tutelă de către justiţie.

Încă de la începutul invaziei masive declanşate de trupele Moscovei în Ucraina, în februarie 2022, Alain Delon şi-a exprimat sprijinul pentru autorităţile de la Kiev. 

×
Subiecte în articol: Ucraina Alain Delon