x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „UE a murit, trăiască noua UE!” (presă)

„UE a murit, trăiască noua UE!” (presă)

de Marina Constantinoiu    |    11 Dec 2011   •   11:29
„UE a murit, trăiască noua UE!” (presă)

La 20 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastrich, Berlinul are controlul efectiv asupra Europei, titreaza cotidianul american NY Times, citat de EurActiv. Ziarul descrie ziua de vineri, care a marcat incheierea summit-ului european pe tema crizei euro, drept una de importanta istorica, care va produce schimbari importante in "arhitectura" Europei.

Presedintele francez apare drept unul dintre marii castigatori ai summit-ului UE de vineri, scrie agentia Reuters intr-o analiza intitulata 'Sarkozy si Draghi, castigatori ai divizarii UE; Cameron pierde'. Potrivit Reuters, preluat de Hotnews, 'Napoleon a visat la ea, De Gaulle a luptat pentru ea, dar e posibil ca Sarkozy sa o fi realizat – o Europa a natiunilor, cu Franta in scaunul soferului si Marea Britanie pe margine'.

Pentru cotidianul britanic The Telegraph, citat de RFI Romania, 'premierul David Cameron a luat o decizie importanta vineri, cand a hotarat sa distanteze Marea Britanie de UE si a devenit primul premier care s-a folosit de dreptul de veto pentru a bloca modificarea tratatelor UE'.

Editorialistul cotidianului Francez Le Monde, citat de EurActiv, se intreaba insa de ce oare britanicii au decis sa se marginalizeze astfel. Raspunsul, in viziunea sa, este simplu: britanicii nu cred in ideea europeana, sunt straini de acest proiect care li se pare celorlalti mai important ca niciodata.

Cotidianul elen To Vima noteaza, la randul sau, ca 'pentru prima oara de la inceputul crizei datoriilor, Grecia nu a fost in centrul discutiilor de la Consiliul European. Dar, odata cu reforma tratatelor, al carei principiu a fost adoptat in noaptea de 8 spre 9 decembrie, 'Grecia e amenintata azi direct cu excluderea din noua forma pe care o va lua Europa. Ea va fi prima victima, dar vor urma si altii', apreciaza To Vima.

'UE a murit, traiasca noua UE, dar unde sunt cehii?', se intreaba Hospodarske noviny, ca reactie la summit-ul european din 8-9 decembrie. Mesajul este clar: 'Germania a impus ceea ce a dorit, Marea Britanie este gata sa iasa din Uniune, iar Republica Ceha si Suedia si-au rezervat dreptul de a-si consulta partenerii nationali inainte de a adera la tratatul in 23, care institutionalizeaza disciplina bugetara', constata cotidianul praghez, citat de PressEurope.

La Budapesta exista sentimentul ca Viktor Orban a comis cea mai grava gafa diplomatica din cariera sa, relateaza corespondentul in Ungaria al RFI Romania. Ziarul maghiar de cel mai mare tiraj, Nepszabadsag scrie ca refuzul, mai apoi retractarea acestuia a pus Budapesta intr-o situatie si mai penibila decat refuzul net al Marii Britanii. Budapesta este receptata – continua ziarul – cu o grava suspiciune la Bruxelles din cauza politicii sale economice neortodoxe si supuse unei mari presiuni in cadrul procedurii de deficit bugetar excesiv, care ar putea antrena in 2012 chiar si sanctiuni financiare efective. In plus, Ungaria cere ajutorul financiar al UE in cadrul eventualului sau nou acord cu FMI.



×