Un ''adjunct'' al şefului grupării ultraradicale Stat Islamic (SI) a fost condamnat la moarte prin spânzurare miercuri în Irak, a indicat într-un comunicat un tribunal din Bagdad, citat de AFP.
''Tribunalul penal din Karkh şi-a pronunţat verdictul şi l-a condamnat la moarte prin spânzurare pe teroristul Ismail Alwan Salmane al-Ithawi'', a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului Suprem al Magistraturii, Abdel Sattar Bayrakdar.
Jihadistul ''ocupa mai multe posturi (de responsabilitate) în cadrul organizaţiei teroriste Daesh'' (acronimul în arabă pentru gruparea Stat Islamic), a adăugat comunicatul tribunalului din Karkh.
El ''a fugit în Siria şi avea relaţii cu şefi tribali, apoi a ajuns în Turcia după eliberarea mai multor zone'' ocupate de către jihadişti, a subliniat textul, precizând că a fost arestat ulterior datorită unei coordonări cu Turcia.
Autorităţile irakiene au anunţat pe 15 februarie că l-au repatriat pe Ismail al-Ithawi în Irak, ca urmare a arestării sale în Turcia, în cursul unei operaţiuni comune între serviciile de informaţii irakiene, turceşti şi americane.
Un înalt responsabil irakian din cadrul Souqour - ''Şoimii'', celula de spionaj a Ministerului irakian de Interne care se ocupă cu acţiunile de prindere a elementelor SI - a declarat atunci pentru AFP că organizaţia sa ''a reuşit să se infiltreze la cel mai înalt nivel al organizaţiei extremiste şi a reuşit să urmărească toate deplasările lui Ismail al-Ithawi (55 de ani), originar din Ramadi (vest).
Ismail al-Ithawi era şeful comitetului însărcinat cu numirea de ''emiri'', ''wali'' (cele mai înalte cadre) din SI, şi era de asemenea ''ministru însărcinat cu edictele religioase (fatwa) ale SI'', a explicat el.