x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion cu 150 de persoane la bord s-a prăbuşit în Pakistan

Un avion cu 150 de persoane la bord s-a prăbuşit în Pakistan

28 Iul 2010   •   00:00

Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea capitalei pakistaneze, Islamabad, relatează CNN.
Primele informaţii indică faptul că la bordul avionului s-ar fi aflat 152 de persoane.
Potrivit postului de televiziune pakistanez Geo Tv, avionul aparţine unei companii aeriene private, Air Blue, şi s-ar fi prăbuşit din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Martorii oculari susţin că avionul zbura la altitudine foarte joasă.

×
Subiecte în articol: externe