x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un important sector al economiei GRAV afectat de pandemie. Pierderi de 2.000 de miliarde de dolari

Un important sector al economiei GRAV afectat de pandemie. Pierderi de 2.000 de miliarde de dolari

29 Noi 2021   •   09:18
Un important sector al economiei GRAV afectat de pandemie. Pierderi de 2.000 de miliarde de dolari

Afacerile din turism se estimează că vor pierde circa 2.000 de miliarde de dolari, arată Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) de la Madrid, scrie AFP.

Agenția ONU transmite că industria de turism va avea un declin de aproape 75%. 

Totodată, secretarul general al UNTWO, Zurab Pololikaşvili, spune că situația este impreviizibil, criza din acest sector este cea mai mare de până acum dar are capactatea de a se redresa rapid și speră că anul viitor va fi mai bun. 

Astfel, 46 de state sunt închise complet, iar 55 sunt parțial deschise. Patru țări au ridicat restricțiile complet. Este vorba despre Columbia, Costa Rica, Mexic şi Republica Dominicană.

Apariția de noi tulpini ale COVD-19 afectează serios redresarea dar și scumpirea carburanților. 

 

×
Subiecte în articol: turism