La o săptămână după verdictul în cazul lui Josef Fritzl, austriacul care şi-a sechestrat şi violat fiica vreme de 24 de ani, un caz asemănător oripilează Italia.
Potrivit site-ului TG.com, citat de Mediafax, un italian în vârstă de 63 de ani şi-a închis fiica într-o cameră izolată, fără încălzire şi electricitate şi timp de 25 de ani a abuzat sexual de ea. Şi mai grav, la abuzuri a luat parte şi fratele victimei. Informaţiile date până acum publicităţii conţin destule lacune, dar este vorba doar despre o "selecţie" făcută de autorităţi.
Incredibila poveste s-a petrecut la Torino. Victima, acum în vârstă de 34 de ani, a povestit autorităţilor că tatăl său a retras-o de la şcoală şi a sechestrat-o pe când avea doar 9 ani. În cei 25 de ani petrecuţi în încăperea insalubră, în care a fost închisă, a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu monstrul căruia, până atunci, îi spusese "tată". Spre deosebire de Elisabeth Fritzl, fiica "monstrului din beci", italianca a avut mai multe tentative de evadare, reuşite. Prima dintre acestea a avut loc în 1994, când avea 19 ani. A ales drept refugiu casa unchiului ei, căruia i-a povestit ce i s-a întâmplat. Unchiul a chemat Poliţia, dar forţele de ordine au crezut că spusele fetei sunt nişte scorneli, iar cazul a fost clasat.
DIN LAC ÎN PUŢ
La a doua tentativă de evadare, victima a apelat la fratele ei, cu şapte ani mai mare, cerându-i ajutorul. A căzut însă din lac în puţ, pentru că acesta a sesizat o bună ocazie de a-şi abuza sora, violând-o de două ori. Când a reuşit să se adreseze, din nou, autorităţilor, fata nu a întâmpinat mai multă înţelegere decât în dăţile precedente. Potrivit TG.com, autorităţile au privit cazul cu scepticism, dar, spre deosebire de lipsa totală de reacţie din trecut, au catadicsit să pună sub supraveghere casa fratelui şi să îi intercepteze convorbirile telefonice.
În urma acestor măsuri, anchetatorii şi-au dat seama că sora bărbatului nu a fost singura victimă a acestuia. Cele patru fiice, în vârstă de 6, 8, 12 şi 20 de ani, erau, de asemenea, abuzate sexual. Tatăl şi fiul se află în prezent în arest, fiind acuzaţi de sechestrare de persoane, viol şi incest.
Citește pe Antena3.ro