x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Un leu” în cuşcă, apărat de „prădători”

„Un leu” în cuşcă, apărat de „prădători”

26 Oct 2011   •   21:00

Avocatii fostului director al Fondului Monetar International (FMI) Dominique Strauss-Kahn au adoptat o linie agresiva de aparare in cadrul procesului civil din Bronx, in care oficialul francez a fost acuzat de o camerista de la Sofitel de tentativa de viol. Informatia reiese din documente obtinute de la tribunal de jurnalistii de la New York Post. Desi aveau raspunsuri la aproape toate intrebarile, avocatii lui DSK au cerut ca Hotelul Sofitel sa le puna la dispozitie numeroase date din arhiva, de la modul in care cameristei i-a fost alocata sarcina sa curete apartamentul lui Kahn pana la datele de pe cheile-card cu privire la intrarile si iesirile care au avut loc, cu mai multe zile inainte de incient, in oricare dintre camerele de oaspeti ale apartamentului.

Relatiile sexuale intre DSK si camerista au fost consensuale, au precizat avocatii acestuia, subliniind ca bogatul lor client ar putea fi victima unei inscenari. Aparatorii fostului director al FMI au solicitat inclusiv informatii despre 'toate sarcinile' alocate cameristei Nafissatou Diallo in perioada ianuarie-martie la cel de-al 28-lea etaj al Hotelului Sofitel, precum si date despre 'miscarea fiecarei chei-card si apel telefonic' efectuat cu trei zile inainte de presupusa agresiune sexuala.

×
Subiecte în articol: externe