Un tânăr şofer german a lovit miercuri dimineaţă cu maşina una dintre coloanele centrale ale Porţii Brandenburg, cel mai cunoscut monument din Berlin, care a avut de suferit în urma accidentului, informează EFE. Un purtător de cuvânt al poliţiei a informat că accidentul s-a produs după ce tânărul, în vârstă de 22 de ani, şi-a lăsat maşina să se îndrepte spre una dintre coloanele centrale ale monumentului fără a încerca să frâneze, fapt pentru care se suspectează că şoferul ar fi adormit la volan. Şoferul a suferit mai multe fracturi osoase şi a fost transportat la un spital din apropiere, iar maşina a fost grav avariată. La rândul ei, Poarta Brandenburg va fi examinată în cursul zilei de o serie de experţi, care vor determina dacă i-a fost afectată structura.