x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un român a murit și alți opt au fost răniți, într-un accident rutier grav în Spania

Un român a murit și alți opt au fost răniți, într-un accident rutier grav în Spania

02 Ian 2020   •   14:09
Un român a murit și alți opt au fost răniți, într-un accident rutier grav în Spania

Potrivit autorităților spaniole, microbuzul în care se aflau românii staționa pe autostrada A-66, atunci când a fost lovit de un camion.

La ora producerii accidentului vizibilitatea era scăzută, din cauza ceții, însă polițiștii nu au vrut să se pronunțe dacă vremea nefavorabilă a fost un factor în producerea accidentului.

Atât persoana decedată, cât şi cele rănite au naţionalitate română şi călătoreau cu utilitara, după cum a confirmat postul de televiziune Canal Extremadura preluat de site-ul hoy.es.

Accidentul a avut loc la kilometrul 662, pe direcţia Sevilla, joi în jurul orei cinci dimineaţa, potrivit primelor informaţii oferite de serviciul de urgenţă 112 din Extremadura şi preluate de mai multe site-uri de ştiri spaniole.

Răniţii au fost internaţi la spitale din Merida, Tierra de Barros şi Zafra.

Toate victimele sunt bărbaţi între 17 şi 40 de ani, a relatat diariodetransporte.com.

Conform informaţiilor disponibile, autoutilitara staţiona pe marginea drumului când a fost izbită de camion. În pofida impactului puternic, furgoneta nu s-a răsturnat. În accident a fost implicat şi un al treilea vehicul, care circula în spatele camionului. Şoferul acestuia nu a fost rănit, a detaliat hoy.es.

Dintre cauzele accidentului a fost exclusă lipsa de vizibilitate din cauza ceţii, deoarece fenomenul nu era prezent pe respectiva secţiune de drum, după cum confirmă martorii. Cu toate acestea, evenimentul este în curs de investigare.AGERPRES

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: accident Spania roman mort