x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un sfert din tinere suferă de probleme emoționale

Un sfert din tinere suferă de probleme emoționale

22 Noi 2018   •   22:30
Un sfert din tinere suferă de probleme emoționale

Una din patru tinere din Marea Britanie are o boală mintală. Cele mai întâlnite probleme emoționale sunt depresia și anxietatea, conform BBC.

Un raport oficial arată că tinerele între 17 și 19 ani au șanse de două ori mai mari să aibă probleme față de băieții din același segment de vârstă. Numărul acestora scade la fetele mai tinere, dar este tot îngrijorător.

Descoperirile au fost făcute pe baza unui formular cu mai mult de 9.000 completări. Rezultatele au fost filtrate de experți pentru a se asigura că doar condițiile ce pot fi diagnosticate au fost incluse.

Dr. Bernadka Dubicka a spus că numărul tinerelor cu probleme este „alarmant”. Felul în care arată, stresul examenelor și efectele negative ale rețelelor sociale afectează fetele în mod disproporționat, adaugă aceasta.

„Putem doar specula. Încă nu cunoaștem complet fenomenul – tot ce știm e că vedem mai multe fete în clinicile noastre. Trebuie să ne asigurăm că serviciile le sunt la îndemână.”

 

×
Subiecte în articol: tinere Marea Britanie depresie anxietate