x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tânăr participant la protestele de la Chişinău a murit în custodia poliţiei

Un tânăr participant la protestele de la Chişinău a murit în custodia poliţiei

12 Apr 2009   •   00:00

Unul din tinerii deţinuţi în cursul violenţelor de marţi de la Chişinău a murit în timp ce se afla în custodia poliţiei, au anunţat duminică părinţii acestuia, transmite agenţia spaniolă Efe, citată de Agerpres.



Tânărul de 23 de ani, căsătorit şi cu un copil, a fost reţinut în cursul acţiunilor de protest de către poliţie, care l-a bătut, şi a decedat în urma loviturilor, au afirmat părinţii tânărului, citaţi de agenţia rusă Interfax. Ei au adăugat că s-au dus la morgă pentru a recupera corpul neînsufleţit al fiului lor şi că acesta prezenta semne evidente că a fost victima unei bătăi puternice.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne al R. Moldova, Ala Meleca, a indicat că nu dispune de informaţii legate de acest caz. O altă sursă ministerială a apreciat că tânărul, "Valeriu Boboc, ar fi putut muri în urma inhalării gazului folosit împotriva manifestanţilor", menţionează Efe. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe