x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria = Privatizare vs nationalizare

Ungaria = Privatizare vs nationalizare

de Maria Toader    |    19 Sep 2005   •   00:00
Ungaria = Privatizare vs nationalizare

Cu numai cateva luni inaintea alegerilor legislative, principalele partide politice ungare au inceput deja campania electorala, manate de o apriga disputa cu privire la proprietatile de stat. In timp ce partidul de stanga, aflat la putere in frunte cu premierul Ferenc Gyurcsany, sustine privatizarea companiilor ale caror pachete de actiuni se afla inca in proprietatea statului, partidul de dreapta, de opozitie, isi doreste exact opusul acestei initiative - nationalizarea unor importante companii ungare. Astfel, firul intrigii a pornit de la propunerea premierului Gyurcsany legata de privatizarea aeroportului din Budapesta, care ar reprezenta cea mai mare cesiune de active publice dupa caderea regimului comunist in 1989. Vanzarea acestor actiuni ar aduce bugetului de stat peste 1,5 miliarde de euro, cu ajutorul carora guvernul ar putea reduce deficitul public sub pragul de 3% si ar putea adopta moneda unica europeana in 2010.

Aceasta operatiune nu este insa deloc privita cu ochi buni de opozitie, care considera privatizarea ca "un pericol pentru interesele nationale strategice", a declarat fostul premier Viktor Orban, care a tinut sa sublinieze ca el nu va ezita sa nationalizeze din nou companiile daca va castiga alegerile din 2006. In ciuda contestarilor dreptei, Gyurcsany isi continua proiectul la un alt nivel, propunand pe viitor privatizarea a 96 din 138 de companii aflate in proprietatea statului, cele ramase urmand sa fie catalogate drept "bunuri nationale permanente".

×
Subiecte în articol: externe