x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungureanu in Iordania

Ungureanu in Iordania

de Ana Ilie    |    05 Oct 2005   •   00:00
Ungureanu in Iordania

Seful diplomatiei romane, Mihai Razvan Ungureanu (foto), isi incheie astazi vizita de doua zile in Regatul Hasemit al Iordaniei. Vizita coincide in mod fericit cu implinirea, in acest an, a 40 de ani de relatii diplomatice intre Iordania si Romania, dar si cu asumarea de catre tara noastra a presedintiei Consiliului de Securitate al ONU.

Agenda destul de incarcata a lui Ungureanu include convorbiri cu Regele Abdullah II, cu primul-ministru Adnan Badran, cu ministrul Afacerilor Externe, Farouk Kasrawi, precum si cu presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, Zaid Rifai si Abdel Hadi Majali. Contactele la nivel inalt nu se opresc aici. Unul din obiectivele prezentei ministrului de Externe in Regatul Hasemit este de a impulsiona cooperarea economica dintre cele doua tari. In acest sens, seful diplomatiei romane va avea convorbiri cu ministrul Energiei si Resurselor Minerale, cu ministrul Planificarii si Cooperarii Internationale, si reprezentanti ai unor importante foruri economice. Nu in ultimul rand, Ungureanu se va intalni si cu absolventii iordanieni de studii superioare in Romania, precum si cu comunitatea romaneasca din Iordania.

×
Subiecte în articol: externe