x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Veste PROASTĂ pentru Ucraina din partea UE: Nu va fi acceptată în blocul comunitar

Veste PROASTĂ pentru Ucraina din partea UE: Nu va fi acceptată în blocul comunitar

10 Mar 2022   •   15:57
Veste PROASTĂ pentru Ucraina din partea UE: Nu va fi acceptată în blocul comunitar

Ucraina nu va obține statutul de țară candidată la aderarea în UE, în cadrul summit-ului care se desfășoară în aceste zile la Versailles, spune un oficial european de rang înalt, citat de dpa.

El precizează că UE vrea "să arate simpatie" pentru poporul ucrainean, dar această țară nu este "deloc aproape" de standardele impuse și a respins orice sugestie că liderii europeni vor fi de acord. 

"Ucraina aparţine familiei europene", se arată în niște documentele europene nefinalizate, dar acestea nu cuprind vreo referire la accelerarea procedurii de aderare. Actele respective conțin însă un apel către statele UE de a aloca un buget mai mare pentru apărare. 

Președintele Volodimir Zelenski a semnat, pe 28 februarie, cererea de aderare a Ucrainei la UE, după invazia rusă declanșată pe 24 februarie. 

Aderarea la UE este un proces de lungă durată, timp în care statele candidate trebuie să depună eforturi pentru îndeplinirea mai multor condiții. 

UE a furnizat arme în valoare de 450 de milioane de euro Ucrainei pentru a face față forțelor armate ruse, ceea ce este o premieră pentru blocul comunitar. 

 

×
Subiecte în articol: ucraina ue