x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vești bune de la Comisia Europeană. 100 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19 din aprilie 2021

Vești bune de la Comisia Europeană. 100 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19 din aprilie 2021

08 Mar 2021   •   10:18
Vești bune de la Comisia Europeană. 100 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19 din aprilie 2021

Începând cu luna aprilie 2021, vor fi disponibile pentru statele UE circa 100 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19 pe lună, după cum a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de dpa.

"Din luna aprilie, cantităţile s-ar putea dubla, conform planurilor producătorilor, pentru că noi vaccinuri urmează să fie aprobate", a spus aceasta.

Acest lucru înseamnă că Germaniei îi vor reveni 20 de milioane de doze în fiecare lună. Din decembrie anul trecut, au fost administrate în această țară circa 7,3 milioane de doze de vaccin. Au fost imunizate 5 milioane de persoane. 

Deocamdată, Autoritatea Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat trei vaccinuri, respectiv Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. În acdeastă săptămână se așteaptă și aprobarea produsului dezvoltat de Johnson&Johnson.

×
Subiecte în articol: vaccin ue Comisia Europeana