x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viaţa salamandrelor europene este ameninţată de o ciupercă misterioasă

Viaţa salamandrelor europene este ameninţată de o ciupercă misterioasă

de Agerpres    |    22 Mai 2014   •   19:24
Viaţa salamandrelor europene este ameninţată de o ciupercă misterioasă

Zeci de salamandre moarte au fost găsite recent în Belgia, experţii gândindu-se la ameninţarea răspândirii în toată Europa a unei misterioase ciuperci fatale acestor amfibieni.

Semnalat prima oară în Olanda în 2008, acest tip de micoză a ucis aproape 96% din salamandrele din ţară, obligând autorităţile să adune exemplarele sănătoase în grădini zoologice, arată asociaţia belgiană de protecţie a naturii Natagora, citată de AFP.

Se părea că focarul din Olanda fusese izolat, însă descoperirea, în luna aprilie, a zeci de salamandre moarte într-o pădure din sudul Belgiei, aproape de graniţa cu Olanda, a dat alarma. Veşti alarmante, pe cale de a fi confirmate de comunitatea ştiinţifică, vin şi din sudul Germaniei, nu departe de frontiera cu Belgia.

"Situaţia este îngrijorătoare în ceea ce priveşte salamandra terestră europeană", a declarat pentru AFP Francks Pasmans, profesor de micologie veterinară la Universitatea din Gent, referindu-se la "batrachochytrium salamandrivorans".

Cunoscută sub numele de "salamandra de foc" datorită pielii sale negre cu pete galbene, specia ameninţată, "salamandra salamandra", este vedeta familiei sale de amfibieni. Capacitatea sa de a trece prin foc fără să se ardă a dat naştere de-a lungul vremii la tot felul de credinţe populare, ea fiind aleasă ca emblemă regală de Francisc I.

Ciuperca nu lasă nicio şansă victimei, rozându-i pielea si provocându-i moartea prin sufocare în două săptămâni. Potrivit directorului asociaţiei Natagora, Philippe Funcken, boala, care se transmite prin contact între batracieni sau prin apă, "avansează cu câţiva zeci de kilometri pe an". 

Oamenii de ştiinţă sunt neputincioşi în faţa ciupercii, atâta vreme cât nu cunosc originea bolii şi capacitatea ei de a afecta şi alte specii. În condiţiile comerţului internaţional cu batracieni, mai ales pentru cercetări de laborator, "o ipoteză ar fi că ciuperca a fost adusă din Statele Unite sau Asia, unde nu făcea probleme pentru că exemplarele locale se adaptaseră", arată Pasmans.

O altă micoză fatală pentru batracieni, "Batrachochytrium dendrobatidfis", se află la originea dispariţiei a circa 200 de specii, în principal din America Centrală şi Australia.

Singura metodă de combatere recomandată de experţi este deocamdată dezinfectarea tălpilor pantofilor după o plimbare în pădure pentru a împiedica răspândirea ciupercii. Pasmans este de părere că ar fi nevoie de o mobilizare europeană, încheie AFP. 

×
Subiecte în articol: salamandra ciuperca