ENIGMA ● Descoperire macabră în deşertul chilian după 35 de ani
O româncă, victimă a dictaturii lui Pinochet
Cadavrul mumificat şi decapitat al unei femei de origine română şi cetăţenie uruguayan
ENIGMA ● Descoperire macabră în deşertul chilian după 35 de ani
O româncă, victimă a dictaturii lui Pinochet
Cadavrul mumificat şi decapitat al unei femei de origine română şi cetăţenie uruguayană, despre care se bănuieşte că a fost asasinată de dictatura lui Augusto Pinochet, a fost descoperit lîngă oraşul Arica din Chile.
Cadavrul Monicăi-Cristina Benaroyo Pencu a fost descoperit de un soldat la 16 iulie într-un sit militar din apropierea oraşului Arica, situat la aproximativ 2.000 de kilometri de capitala Santiago. Potrivit şefului Serviciului Medico-Legal (SML) din Chile, Patricios Bustos, citat de AFP, o parte din resturile pămînteşti ale femeii – care era fără cap – era mumificată din cauza salinităţii solului, conservîndu-se amprentele digitale, ceea ce a permis identificarea cadavrului. Datele obţinute au fost transmise şi în alte ţări, inclusiv în Uruguay, stabilindu-se că acestea coincid cu datele unei cetăţene din Uruguay de origine română, care dispăruse în Chile în 1973, în zilele cînd se instala dictatura lui Augusto Pinochet. Nu sînt clare circumstanţele morţii, dar s-a găsit un glonţ, ceea ce duce la presupunerea că a fost executată. Monica Cristina ar fi fost reţinută de agenţii lui Pinochet în timp ce lucra la Municipalitatea din Arica.
Potrivit agenţiei spaniole EFE, ea era licenţiată în Filosofie şi ştia mai multe limbi străine: franceza, româna şi persana. A lucrat ca traducătoare şi la Italcable din Buenos Aires. Există speculaţii că ar fi o victimă a spionajului şi a Operaţiunii Condor, dictatura lui Pinochet (1973-1990) făcînd 3.000 de victime (morţi şi dispăruţi). Augusto Pinochet a murit în decembrie 2006 în urma unui atac de cord, fără a mai fi condamnat pentru crimele regimului său.
Citește pe Antena3.ro